Străinii Vasluiului au luat-o razna!** Dusan Kuciak e sub contract cu moldovenii, dar se antrenează cu Legia

Dusan Kuciak a ignorat avertismentele vasluienilor și a susținut
astăzi primul antrenament cu Legia Varșovia, informație oferită de
site-ul oficial al clublui leș.

Portarul slovac se pregătește în Polonia, în ciuda faptului că mai
are un an de contract cu gruparea patronată de Adrian Porumboiu.
Kuciak speră că FIFA îl va declara liber de contract, după exemplul
lui Carlo Costly, trecut printr-o situație similară.

Vasluiul pare o sperietoare pentru străini. De-a lungul
timpului, Adrian Porumboiu a avut probleme serioase cu fotbaliștii
care au refuzat să se mai întoarcă sau pur și simplu au fugit din
cantonament, precum Costly, Kuciak sau Pouga.

Publicat: 06 07. 2011, 16:30
Actualizat: 06 07. 2011, 16:31