Străinii Stelei s-au săturat de cantonamente!

Cantonamentele lungi pe care steliștii le efectuează de când a
început anul i-au exasperat mai mult pe străinii din lotul lui
Stoichiță, care nu s-au mai întâlnit cu o astfel de situație în
cariera lor.

Când a preluat Steaua, Mihai Stoichiță era adeptul
cantonamentului de o zi. La început a fost generos cu jucătorii,
oferindu-le mai multe ore libere pentru a le petrece cu familia. Ba
chiar a insistat cu această politică, chiar dacă Gigi Becali făcea
presiuni la TV pentru a întări disciplina la echipă, cerând ca
jucătorii să fie trimiși în cantonament cu două zile înaintea
partidelor chiar și de pe teren propriu.

Până la urmă, Mihai Stoi­chiță a îmbrățișat ideea de a-și ține
jucătorii închiși în cantonamente, deoarece și-a dat seama că
altfel nu poate menține concentrarea echipei la obiectivele pe care
le avea de îndeplinit. În plus, auzise că steliștii se înhăitaseră
în turul campionatului cu dinamoviștii la jocurile de poker care
durau până dimineața. Astfel, tot returul, steliștii au stat mai
mult prin cantonamente decât pe acasă, lucru care ar putea fi
totuși o explicație pentru faptul că Steaua încă se mai bate pentru
locul 2, în ciuda tuturor tensiunilor externe, dar mai ales
interne, la care e supusă.

„La Steaua e bine, dar nu suportăm să stăm
închiși”

Regimul cazon i-a exasperat pe străinii din lot, dar și pe unii
dintre titulari. „La Steaua ne simțim bine, în ciuda presiunii pe
care o pune patronul. Nu o percepem pentru că nu stăm noi să citim
ziarele sau să ne uităm la posturile TV românești. Singurul lucru
care ne termină psihic, și nu știu cât o să mai rezistăm, e faptul
că înainte de fiecare meci suntem ținuți în cantonamente câte trei
zile. E foarte greu. De-abia așteptăm să se termine campionatul”,
ne‑au destăinuit doi dintre străinii Stelei, jucători care chiar au
contribuit în acest sezon la zestrea de puncte pe care o au
roș-albaștrii în momentul de față.

„Lippi”
spune că altfel nu se poate

Mihai Stoichiță simte și el uzura psihică a jucătorilor săi, și
după meciul de la Buzău le-a mulțumit pentru că mai rezistă zilelor
lungi de cantonament. „În România, mentalitatea nu s-a schimbat
prea mult de când am plecat eu prima oară în străinătate. E clar că
fără aceste sacrificii nu se pot face performanțe la noi. Poate
unii dintre ei nu merită acest lucru, dar, știți cum e, după ce
vezi ceea ce surprind tabloidele care au paparazzi, de frică sufli
și în iaurt”, a declarat tehnicianul stelist.

O analiză a zilelor petrecute de Steaua în cele trei
cantonamente de iarnă (în Turcia și Bulgaria), plus zilele din
preajma meciurilor, arată faptul că roș-albaștrii au petrecut peste
75% din zilele acestui an în slujba fotbalului, departe de
familii.

Le mulțumesc băieților pentru că încă mai suportă
cantonamentele. Chiar rezistă cu stoicism sau mai bine zis cu
stoichism. Din păcate, în România nu se poate face performanță fără
cantonamente. După ce te-ai fript o dată, sufli și în
iaurt

Mihai Stoichiță, antrenor Steaua

90 de
zile
au stat roș‑albaștrii în cantonament sub
comanda lui Mihai Stoichiță în acest an

127 de
zile
au trecut până acum din anul curent, 2010

Publicat: 07 05. 2010, 08:15
Actualizat: 07 05. 2010, 08:26