Stoichiță îi taxează pe suporteri: **”Unii nu ne iubesc”

Cu cele trei puncte în buzunar, „Lippi” consideră că Steaua a
revenit serios în lupta pentru primul loc. Evoluția întregii echipe
l-a adus pe Stoichiță într-o stare de euforie, nemaivăzută în
ultimul timp!

Domnule Stoichiță, cum analizați această
victorie?

Am câștigat fără jucători de bază, asta ne dă încredere în lupta
pentru titlu. Îi felicit pe cei de la Brașov pentru atitudine, e
bine că fac așa contra Stelei, pentru că așa ne antrenăm și devenim
mai buni. Îmi felicit jucătorii pentru inteligență și pentru că au
suferit pe teren.

Pe final, la mijlocul terenului, Steaua a avut doi
jucători neexperimentați…

Așa este, și chiar vreau să-i felicit! Îl felicit pe hulitul
Tudose, care s-a descurcat excelent pe un post de mijlocaș central,
unde e foarte greu, e un post-cheie. Am avut pe teren și un junior,
pe Iacob, de la echipa a doua. Am mai avut emoții atunci când l-am
introdus pe Iacob pe teren, însă prestația lor m-a
mulțumit…

„Tușierul
putea să-și bată joc de noi”

De ce ați fost eliminat?
N-am putut să rezist, pentru că era prea de tot! Arbitrul tușier a
fost rău-intenționat la acea fază. Îmi pare rău pentru el, putea
să‑și bată joc de munca unei echipe, de munca mea.

Emeghara se simte bine?
Da, este foarte bine! La un moment dat, Petre Marin îmi făcea semne
că Emeghara nu mai poate! Sincer, eu am înțeles că e vorba de
Parpas, mă uitam la el, dar nu avea nimic! Până la urmă, bine că
s-a terminat totul așa.

Cum comentați înjurăturile din tribună?
Se întâmplă ceva ciudat în Ghencea, de mult timp! Jucătorii aud
foarte bine, având analizele făcute la zi, și nu au cum să nu
reacționeze la tot ce se strigă din tribune. Avem acasă un
disconfort. Sunt unii oameni care vin la stadion, dar nu ne iubesc,
nu știu ce urmăresc ei! E foarte greu să faci performanță în aceste
condiții, este o presiune în plus pentru noi.

Panduru, antrenor
pentru cinci minute!

Mihai Stoichiță a fost eliminat cu cinci minute îna­intea finalului
de joc, iar directorul sportiv Basarab Panduru a îndeplinit rolul
de antrenor! „Lippi” a fost trimis afară pentru proteste și a
continuat apoi să urmărească
partida din spatele băncii de rezerve a Stelei. El s-a îmbrățișat
cu suporterii de la tribuna I după fluierul de final al lui
Augustus Constantin.

Gora Tall: „Încerc să
mă adaptez!”

Achiziționat în pauza de iarnă de roș-albaștri contra sumei de
100.000 de euro, fundașul senegalez dezvăluie că încă are probleme
de adaptare: „Mihai Stoichiță este un foarte bun tehnician, m-a
învățat multe lucruri în acest timp scurt de când am venit în
Ghencea. Îmi respect colegii și știu că acesta este fotbalul, azi
joacă unul, mâine altul. Eu sunt nou în țara dumneavoastră, încerc
să mă adaptez…”, a declarat Gora Tall pe site-ul clubului.

Surpriză, „Puriul”
a fost la meci!


În prezent fără angajament, Mircea Rednic a fost prezent aseară în
tribunele stadionului din Ghencea pentru a viziona partida dintre
roș-albaștri și FC Brașov. Ca orice spectator, la intrarea în
stadion, „Puriul” a fost controlat la sânge de forțele de ordine,
apoi s-a așezat la tribuna 0. Spectatorii speculau pe seama
faptului că „Puriul” vizează vreun post de antrenor la una dintre
cele două echipe.

Ienei: „Stoichiță
poate pleca și dacă ia titlul!”

Emeric Ienei a făcut o scurtă radiografie a situației în care se
află tehnicianul Mihai Stoi­chiță: „La Steaua este foarte greu să
rămâi și dacă iei campionatul. Eu am fost schimbat chiar dacă am
luat campionatul, într-un sezon. Am câștigat titlul la golaveraj și
am fost dat afară; presiunea este mare, dar sunt convins că
Stoichiță, un antrenor inteligent, știe să gestioneze foarte bine
toate aspectele”, a spus Ienei.

Publicat: 03 04. 2010, 03:51
Actualizat: 03 04. 2010, 03:59