Stoican își avertizează jucătorii: „Partida cu U Cluj este una dintre cele mai importante din campionat” Cum prefațează „dubla” cu Steaua din Cupă

Dinamo a început ezitant sezonul de primăvară, o înfrângere, un egal și o victorie fiind rezultate înregistrate de jucătorii din „Ștefan cel Mare” în această perioadă. Succesul din ultima etapă cu Corona Brașov le-a conferit dinamoviștilor poziția a patra în clasament, loc ce poate fi pierdut dacă pierd meciul cu U Cluj, iar Vaslui învinge pe FC Botoșani.

Asupra acestui fapt atrage atenția și Flavius Stoican care precizează că meciul contra „Șepcilor Roșii” va fi extrem de important în economia clasamentului. Antrenorul dinamovist apreciază că venirea lui Mihai Teja pe banca ardelenilor a transformat echipa clujeană într-un adversar redutabil.

„Trebuie să fim conștienți că o victorie ne menține pe locul patru, care este obiectivul nostru. Suntem atenți la fiecare partidă în parte. Acest meci este însă unul dintre cele mai importante din acest campionat. Situația este foartă bună în ceea ce privește echipa, condițiile de pregătire, bonusurile. Totuși, dacă vine cineva să ajute echipa, este binevenit.

Atâta timp cât eu îmi fac meseria, nu mă tem de nimic. Sunt mulțumit de ceea ce noi, ca echipă, am realizat până acum. Nu vrem să ne oprim aici însă. De când a venit Teja la „U”, echipa poate pune probleme oricui”, a declarat Flavius Stoican în cadrul unei conferințe de presă.

Stoican a vorbit și despre „dubla” cu Steaua din Cupa României, afirmând că roș-albaștrii pleacă cu un ușor avantaj în cele două meciuri din semifinale. Manșa tur a semifinalei dintre Steaua și Dinamo se va disputa pe 27 martie, ora 20:30, urmând ca returul să aibă loc pe 17 aprilie.

„Steaua pleacă cu un mic avantaj, avantaj pe care îl are datorită jucătorilor cotati la milioane de euro. Fotbaliștii mei se vor ridica însă la valoarea lor, prin determinare. Sper să nu avem ghinion și să ne bucurăm după această dublă”, a mai precizat Stoican.

U Cluj – Dinamo se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17:45. Partida poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro.

 

Publicat: 14 03. 2014, 13:27
Actualizat: 14 03. 2014, 13:28