Stoican e realist: „Este practic imposibil ca noi să ne batem la titlu anul acesta”

Locul cinci ocupat de Dinamo în acest moment, la doar șapte puncte în spatele Stelei, poate fi considerată de „câini” drept o performanță. Trupa din „Ștefan cel Mare” și-a asumat faptul că acest an este unul de sacrificiu și de reconstrucție, iar antrenorul Flavius Stoican admite că elevii săi nu pot spera la prea multe.

Stoican spune că deocamdată Dinamo nu poate emite pretenții la titlu, singura șansă a echipei de a prinde un loc de cupă europeană fiind Cupa României acolo un de roș-albii joacă în semifinale contra Stelei.

„Mă bucură, atâta timp cât adversarii vorbesc frumos despre noi. Mă bucură când lumea vorbește frumos despre Dinamo. Dar, realiști fiind, este practic imposibil ca noi să ne batem la titlu anul acesta. Eu mi-aș dori din suflet, dar, ținând cont de clasament, este foarte greu”, a declarat Flavius Stoican la DigiSport.

Ultimul trofeu câștigat de Dinamo este Cupa României la finalul sezonului 2011-2012. Ultimul titlu de campioană a fost obținut de trupa din „Ștefan cel Mare” în sezonul 2006-2007.

Publicat: 27 01. 2014, 19:13
Actualizat: 27 01. 2014, 19:35