Steliștii, verificați din trei în trei zile!** „Sus, pe cântar!”

Odată ce a preluat echipa din Ghencea, tehnicianul Stelei, Sorin
Cîrțu, a impus o serie de reguli noi. Cea mai de temut dintre
acestea ne-a fost dezvăluită, ieri, de unul dintre elevii lui Sorin
Cîrțu. ,,Nea Sorin este un tip deschis, însă e un
profesionist. Sincer, îmi aduc aminte că Basarab Panduru ne mai
făcea la echipă acest lucru, chiar dacă era director
sportiv”
, și-a început dezvăluirea fotbalistul respectiv.
Jucătorul se referă la faptul că el și colegii săi urcă foarte des
pe cântar. „Nea Sorin ține foarte mult ca noi să nu depășim
o anumită greutate. În aceste condiții, la trei zile ne urcă pe
cântar. Momentan, nimeni nu a fost amendat, deoarece nu a fost
găsit cu kilograme în plus. Oricum, dânsul ne-a atras atenția să
avem grijă la alimentație”
, a încheiat jucătorul
respectiv. În trecut, fotbalistul care avea mai mereu probleme cu
excesul de kilograme era mijlocașul brazilian Ricardo.

ProSport a aflat că de la Mihai Stoichiță și de la Basarab
Panduru fotbaliștilor Stelei nu le-a mai fost atât de teamă de
proba cântarului.

500 de
euro
este amenda pentru jucători dacă sunt găsiți
cu un kilogram în plus față de greutatea normală

Publicat: 19 03. 2011, 08:58
Actualizat: 19 03. 2011, 08:59