Steliștii și-au lăsat mustață pentru derby!** Mihai Costea, apariția serii pe Național Arena! GALERIE FOTO spectaculoasă

Jucătorii Stelei vor începe derby-ul cu Dinamo din această seară din postura de echipă deja campioană, deși mai sunt 4 runde de disputat până la finalul sezonului. Pentru a marca acest moment, roș-albaștrii au plănuit și cum vor rămâne în istoria fotbalului autohton.

La 4 zile de la momentul „istoric” al primei apariții fără mustață a lui Helmut Duckadam, jucătorii din Ghencea au urmat calea inversă. Astfel, la meciul cu Dinamo, jucătorii și membrii staff-ului Stelei vor apărea pe gazon cu un nou look, absolut toți cei care au contribuit la cucerirea titlului în acest sezon lăsându-și mustață pentru a marca momentul.

Steliștii aproape au fost dați de gol de unul dintre manageri, care joi a fost nevoit să își afișeze noul aspect la înfățișarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este anchetat în Dosarul Transferurilor.

Duckadam, sărit din „schemă”
Președintele de onoare al Stelei, Helmut Duckadam, a fost șocat atunci când a aflat de la ProSport ce intenție au jucătorii și staff-ul.
„Serios?! Păi, eu mi-am dat mustața jos pentru că Steaua a luat campionatul, iar băieții fac invers? Probabil nu au avut mustață până acum în viața lor și s-au gândit că acum este ocazia potrivită”, a comentat, amuzat, Helmut Duckdam în ProSport.

Gigi Becali i-a inspirat
În urmă cu 6 ani, patronul stelist Gigi Becali apărea în fața jurnaliștilor cu o mustață proaspăt crescută la prezentarea noilor achiziții ale echipei sale. Șeful din Ghencea spunea atunci că dorința sa era de a semăna cu celebrul actor american Clark Gable. „Mie mi-a plăcut foarte mult filmul ‘Pe aripile vantului’, Clark Gable cu mustața aia a lui e actorul meu preferat. Și mama semăna foarte mult cu Vivian Leigh”, dezvăluia la acea vreme Becali.


Unul dintre managerii Stelei a postat pe contul de Facebook o imagine în care apare alături de Laurențiu Reghecampf. După cum se poate observa, ambii sunt „în trend” :).


Naționala României a rămas în istoria Campionatelor Mondiale
Tricolorii antrenați la turneul final din 1998 de Anghel Iordănescu au obținut în primele două meciuri succes contra Columbiei (1-0) și Angliei (2-1), iar ultimul meci, împotriva Tunisiei (1-1) a fost doar o formalitate, calificarea în optimi fiind deja obținută. De aceea, pentru a celebra reușita, jucătorii naționalei României au hotărât ca în partida contra africanilor să apară pe teren cu un look memorabil: toți și-au vopsit părul blond! Cu excepția cheliosului Bogdan Stelea, desigur :).
 

Publicat: 10 05. 2013, 19:57
Actualizat: 10 05. 2013, 21:13