Stelistii, prima mai mare de 7000 de euro

Presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, a declarat in aceasta dimineata la Specialul de la sport.ro ca are emotii inaintea partidei cu CFR Cluj. "Recunosc ca ceva am emotii. Oricum, la asemenea emotii si prima e pe masura. Este mai mare de 7.000 de euro, nu va pot spune cât, pentru ca altfel n-ar mai fi surpriza pentru jucatori când vor fi anuntati în cabina înainte de meci. Cine e baiatul bun? Patronul", a spus Argaseala.

In alta ordine de idei, oficialul stelist a afirmat ca nu stie de incidentul de sambata dintre fanii celor doua echipe. "Nu stiu nimic de incidente. Daca s-a intamplat ceva a fost o intamplare si cred ca incidentele au fost puse gresit pe seama suporterilor celor doua echipe. Cand am plecat de la club era foarte multa liniste. Aveam si jandarmerie si politie in fata stadionului", a explicat Argaseala. Presedintele ros-albastrilor ii anunta pe fanii ardeleni care si-au cumparat bilete in alt sector decat in cel rezervat lor ca nu se pot alatura galeriei venite de la Cluj. "Fanii lui CFR Si-au cumparat bilete degeaba pentru ca Steaua are cel mai bun sistem de acces pe stadion. Nu o sa li se permita sa intre cu aceste bilete in galeria lor", a spus Argaseala.

Ar fi o victorie istorica, pentru ca pâna acum în Ghencea nu ne-am comportat foarte bine, am pierdut linistit, acum s-au inversat putin lucrurile si am putea produce surpriza. Ar fi prima data când am câstiga pe terenul Stelei. Cei care sunt dupa noi ar trebuie sa se preocupe de ce o echipa ca noi, care era nu de mult în liga a treia, fara performante internationale, a ajuns aici. Daca vom câstiga duminica în Ghencea, doua saptamâni voi face chef. În acest caz, 70 la suta vom fi campioni.
Iuliu Muresan, presedintele CFR Cluj

Steaua are sanse mari cu CFR, sper ca publicul este alaturi de echipa, pentru ca avem nevoie de aceasta victorie. Sper sa câstigam si sa aratam adevarata fata a echipei.
Ionut Rada, fundas Steaua

Nu ne e teama de CFR, va fi o echipa ofensiva a Stelei. Avem o misiune grea, nu neaparat pentru a ne bate pentru titlu, deoarece diferenta de puncte este destul de mare, dar trebuie sa ocupam cel putin locul doi pentru a ajunge din nou în Liga Campionilor
Adrian Ilie, managerul sportiv FC Steaua

În acest meci ne intereseaza doar cele 3 puncte puse în joc. Daca puteam sa luam 5, ne interesau toate cele 5. În campionat au aparut cel putin cinci echipe care ar putea sa învinga Steaua
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj

Daca pierdem se fac 14 puncte si atunci doar o minune, vorba lui Gigi, doar Dumnezeu mai poate lua campionatul. Sa nu creada cei de la CFR Cluj ca daca dau declaratii, sunt ei mai smecheri decât noi. Prin faptul ca nu le raspundem tot timpul dam dovada de inteligenta
Marius Lacatus, antrenor Steaua

Partida Steaua – CFR Cluj, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I se va disputa duminica, de la ora 20.30.

Publicat: 02 03. 2008, 11:36
Actualizat: 02 03. 2008, 13:51