Steliștii au tras linie după sezonul excelent din EL: „Este ieșit din comun ca o echipă din România să bată un record în Europa”

În ciuda problemelor care au lovit clubul odată cu condamnarea lui Gigi Becali la închisoare, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, steliștii au găsit timp să treacă în revistă performanțele din sezonul care se apropie de final.

Unul dintre managerii echipei a ținut să remarce faptul că Steaua a avut cea mai bună medie de spectatori pe teren propriu (dintre echipele care au jucat în acest sezon în Europa League încă din faza grupelor), dar și faptul că echipa pe care o reprezintă a bifat în acest sezon a noua calificare consecutivă în grupele unei competiții Europene.

Calificarea în grupe a devenit deja o obișnuință la Steaua. Este a noua calificare consecutivă, record în Europa. Nicio echipă din Europa nu a mers de nouă ori consecutiv în Europa, din preliminarii.

Steaua a avut anul acesta cei mai mulți spectatori din Europa League. Ca o echipă din România să bată un record în Europa, chiar dacă la capitolul acesta, e ceva ieșit din comun„, a declarat unul dintre managerii Stelei la Realitatea TV.

Publicat: 23 05. 2013, 20:43
Actualizat: 23 05. 2013, 21:12