„Steaua să stea liniștită, are asigurate 3 puncte cu noi! ** Noi și Crucea Roșie!”

Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, i-a răspuns ironic
președintelui Stelei, Valeriu Argăseală, care spusese că a fost
ceva suspect la meciul FC Brașov – CFR Cluj (0-1), de etapa
trecută.

Vom avea un meci ușor vineri. Întâlnim o echipă care
trece printr-o perioadă proastă, la fel ca și noi, și ne-a propus
să o reabilităm. Vreau să le spun steliștilor că vor avea un meci
ușor cu noi. Mergem în Ghencea ca să pierdem, ca de altfel la
fiecare meci. Steaua să stea liniștită, să fie sigură că va câștiga
cele 3 puncte. Voi încerca să și menajez cât mai mulți dintre
jucători, pe Ezequias, care nu e accidentat, pe Duarte, care nu e
suspendat. Suntem echipa păcii și a prieteniei. Suntem ca și Crucea
Roșie, ajutăm pe toată lumea
„, a spus ironic, Viorel
Moldovan.

Revenind la lucruri mai serioase, fostul internațional a
precizat că „ne așteaptă un meci foarte dificil. Steaua e
Steaua, indiferent de problemele pe care le au sau de perioada mai
slabă prin care trec. Iar în Ghencea se știe, dacă nu ai curaj și
nu ești pregătit să faci față presiunii, nu ai cum să obții
rezultate. M-aș mulțumi și cu un egal
„.

Referitor la absențele steliștilor, Moldovan a adăugat că
au destui jucători care îi pot înlocui cu brio pe cei care
lipsesc. În ceea ce-l privește pe Kapetanos, este un jucător foarte
bun, care poate face diferența, dar nu cred că e principalul
pericol
„.

articol scris de Bogdan POPESCU

Publicat: 31 03. 2010, 16:02
Actualizat: 31 03. 2010, 16:03