Steaua s-a înțeles cu Alex Chipciu! Culisele negocierilor dintre Gigi Becali și Ioan Neculaie: „Ce faci, patroane, îl dai la unguri?” Cât costă afacerea

Patronul Stelei a anunțat, pentru a doua zi consecutiv, un nou transfer în curtea Stelei. Spre deosebire de cazul lui Dănănae, de data aceasta Becali nu a mai dezvăluit numele noii achiziții. Totuși, ProSport a aflat că fotbalistul în cauză este Alexandru Chipciu, mijlocașul de bandă de la
FC Brașov.

Chipciu se află de foarte multă vreme în atenția Stelei, însă până zilele trecute nu a fost făcută nicio ofertă concretă pe numele său. Ceea ce l-a determinat pe Becali să acționeze prompt a fost știrea cum că CFR Cluj pregătește o ofertă pentru proaspătul internațional. Patronul Stelei l-a sunat pe Ioan Neculaie, bossul de la Brașov, și i-a făcut o contraofertă, enervat că l-ar putea pierde pe fotbalist în dauna lui Arpad Paszkany. „Patroane, nu se poate, ce faci, îl dai pe Chipciu la unguri? Știi doar că eu îl vreau. Hai, spune cât vrei pe el, că ne înțelegem!”, au fost vorbele lui Gigi Becali. Ioan Neculaie cere un milion de euro, însă omul cu banii de la Steaua nu pare dispus să ofere mai mult de 800.000 de euro plus un procent de 50% dintr-un transfer ulterior. „Se vor înțelege până la urmă. E posibil ca Steaua să mai cedeze și câțiva jucători sub Tâmpa. Important e că băiatul vrea la Steaua”, a dezvăluit o sursă a roș-albaștrilor.

Steaua s-a înțeles cu jucătorul

În acest moment, transferul este aproape perfectat, mai ales pentru că fotbalistul de 22 de ani a fost de acord cu oferta pe care Steaua i-a trimis-o, culmea, prin Ioan Niculaie. E foarte probabil ca fotbalistul să vină azi în București pentru a semna contractul cu roș-albaștrii.

După părerea mea, este cel mai bun mijlocaș de bandă din țară. Nu pot să spun despre cine e vorba, pentru că patronul lui mi-a zis că nu mi-l mai dă dacă vorbesc
Gigi Becali, patron Steaua

9 goluri a marcat Chipciu pentru FC Brașov în Liga I, în cele 50 de meciuri jucate

1 gol a înscris Alexandru Chipciu în cele două selecții la naționala României

Publicat: 14 12. 2011, 08:35
Actualizat: 14 12. 2011, 08:39