Steaua, prime de un miliard! **Gigi scoate banii ca s-o bată pe CFR
Vești bune pentru jucătorii Stelei. Gigi Becali este conștient
de importanța meciului și e gata să scoată din buzunar aproape un
miliard de lei vechi pentru a premia o victorie în Gruia. E prima
dată după plecarea lui Bergodi, când Kapetanos și Compania joacă
pe prime.
În mandatul lui Mihai Stoichiță jucătorii n-au încasat niciun ban,
chiar dacă au terminat turul la egalitate de puncte cu primul loc.
De altfel, steliștii și-au manifestat în mai multe rânduri
nemulțumirea față de măsurile luate de conducere. Răspunsul lui
Becali? „Plătesc doar performanța! Luați titlul și vă voi da și
prime!”
Însă patronul Stelei va face o excepție, conștient fiind de miza
meciului de la Cluj: „Dacă CFR câștigă, s-a terminat cu
campionatul. Într-adevăr, mai sunt multe etape, dar ei prind viteză
dacă ne bat și va fi foarte greu să-i ajungem”.
Cum era și normal, cei mai mulți bani vor fi încasați de
integraliști, care vor pleca acasă cu 2.000 de EURO dacă rezultatul
va fi în avantajul Stelei.
Și grijile lui Gigi Becali nu sunt fără temei. Dincolo de
slăbiciunile din lotul lui Stoichiță, Steaua va avea un program
infernal în etapele următoare: deplasări la Urziceni și Dinamo,
între aceste două partide fiind intercalată partida cu Oțelul, pe
teren propriu.