Steaua, locul 89 în lume** pe ultimii 18 ani!

Echipa Steaua București ocupă locul 89, cu 70 de puncte, în
clasamentul mondial all-time al cluburilor, stabilit de Federația
Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), în
care lider este FC Barcelona. IFFHS a luat în calcul pentru
stabilirea acestei ierarhii rezultatele din campionatele naționale,
din cupele naționale și din competițiile internaționale
intercluburi, din perioada 1 ianuarie 1991 – 31 decembrie 2009.
Perioada 1872-1990 nu a fost inclusă în calcule deoarece, potrivit
IFFHS, putea fi evaluată doar avându-se în vedere campioanele
naționale și internaționale.

În ierarhia anunțată, joi, de IFFHS, mai figurează două echipe din
România: Rapid București (locul 99, 51 de puncte) și Dinamo
București (locul 172, 10 puncte, la egalitate cu CD Cruz Azul din
Mexic, Hertha Berlin din Germania și KAA Gent din Belgia).

Adversara Unirii Urziceni în 16-imile de finală ale Ligii Europa,
Liverpool, ocupă locul 11, cu 455 de puncte.

Primele 10 clasate sunt următoarele echipe:

1. FC Barcelona (Spania) 807 puncte

2. Manchester United (Anglia) 726

3. Real Madrid (Spania) 633

Juventus Torino (Italia) 633

5. AC Milan (Italia) 620

6. Internazionale Milano (Italia) 605

7. Bayern Munchen (Germania) 599

8. Arsenal Londra (Anglia) 594

9. River Plate (Argentina) 503

10. Chelsea Londra (Anglia) 491.

Publicat: 21 01. 2010, 15:16
Actualizat: 21 01. 2010, 15:18