Steaua, la pământ! „Gata, s-a terminat! Nu avem nicio șansă!” Patru jucători, intrați în colimatorul conducerii

Steaua a înregistrat la Timișoara a doua înfrângere din acest campionat, iar echipa lui Mirel Rădoi și Țiți Dumitriu se află pe locul cinci la patru puncte de liderul Astra.

După eșecul din Banat, Duckadam a avut un discurs critic la adresa jucătorilor și a precizat că Steaua nu mai are nicio șansă la câștigarea titlului dacă nu se schimbă rapid ceva.

„Steaua joacă la fiecare meci în 3-4 jucători. Restul nu contează! La cum jucăm acum, n-avem nicio șansă! Nicio șansă nu avem la campionat. Chiar nicio șansă! Gata, s-a terminat! La fiecare echipa sunt 2-3 jucători ieșiți din formă, dar la Steaua sunt și ieșiți din formă și lipsiti de valoare. Uitați-vă ce face Breeveld la golul Timișoarei.

Tade, săracul, atâta poate. I-am luat apărarea, muncește, dar când în cinci meciuri nu-ți creezi o ocazie, ce să mai spui? La Alcenat, n-am niciun dubiu, e automulțumire. Sunt unii jucători care ajung la Steaua și cred că s-a terminat fotbalul. Toșca, l-am tot laudat, dar a greșit niște pase simple”, a declarat Helmuth Duckadam la Digisport.

Steaua a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația ACS Poli Timișoara, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Hernandez, în minutul 88, cu un șut cu boltă de la 23 de metri.

 

Publicat: 14 09. 2015, 08:43
Actualizat: 14 09. 2015, 08:44