Steaua investește în viitor!** SUPER puștiul care are succesul asigurat la echipa lui Ilie Stan! „Ar face față rigorilor de la club”

După Cristiano Bergodi, Ilie Stan este primul antrenor al roș-albaștrilor care are curajul să mizeze în viitor pe jucătorii foarte tineri. Dincolo de puștii de perspectivă de la juniorii Stelei, tehnicianul a pus ochii și pe unul dintre internaționalii Under 19 din Liga I, Claudiu Bumba.

După ce juniori ca Roșu, Cojocaru, Stanciu, Grădinaru, Iordache, Andrei Stan, Pușkaș, Aldea, Cardaș, Năstăsie ori Daniel Gheorghe au apărut deja la meciurile echipei mari, Steaua a pus ochii pe un alt puști de mare viitor, dar care momentan joacă la FCM Tg. Mureș. Este vorba despre Claudiu Bumba (17 ani), considerat de către șefii steliști unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Liga I. „Bumba este un mijlocaș central extrem de talentat. Lovește mingea cu ambele picioare la fel de bine. Este un jucător de mare perspectivă, care în opinia noastră ar face față rigorilor de la Steaua”, au dezvăluit surse din cadrul staffului roș-albastru. Interesant e că Bumba a fost și în atenția fostei Academii a Stelei, dar și a lui Mihai Stoica, însă negocierile n-au ajuns la niciun punct comun.

Știu că au fost mai multe discuții cu Steaua pentru mine, ultimele chiar înainte de a ajunge la Tg. Mureș, însă ele nu au ajuns la mine, s-au oprit în altă parte
Claudiu Bumba, mijlocaș FCM Tg. Mureș

Publicat: 16 11. 2011, 09:58
Actualizat: 16 11. 2011, 09:59