Steaua îl pierde pe Arlauskis. Impresarul jucătorului a confirmat: „Sunt șanse foarte mici ca el să continue la Steaua”

Arlauskis are șanse mici să continue la Steaua și din sezonul următor. Impresarul portarului lituanian a confirmat faptul că Arlauskis se află în discuții cu alte cluburi și își dorește sp schimbe campionatul la finalul stagiunii.

Leonid Istrati a precizat că se află în discuții cu alte formații, dar nu a dorit să ofere mai multe detalii. Cel mai probabil, Arlauskis va merge în Italia, la Udinese, echipă care s-a arătat interesată de serviciile goalkeeper-ului în vârstă de 27 de ani și în perioada de mercato din iarnă.

„Eu pot să spun că la momentul actul sunt șanse foarte mici ca el să continue la Steaua. Deocamdată nu pot să vă spun în ce campionat va merge pentru că la momentul actual sunt doar discuții. Va voi spune atunci când voi bate palma cu cineva. El își dorește să joace bine în această jumătate de sezon și să câștige campionatul cu Steaua”, a declarat Istrati pentru DigiSport.

Cojocaru îl poate înlocui pe Arlauskis

Tânărul Valentin Cojocaru îi poate lua locul lui Arlauskis fără prea mari probleme. Cojocaru a impresionat prin evoluțiile sale în cele două cantonamente din iarnă, iar Gâlcă poate începe să-l folosească încă din retur, în condițiile în care Arlauskis nu dorește prelungirea contractului cu Steaua.

Cojocaru are 19 ani și de când a inceput fotbalul a jucat numai la Steaua. În acest sezon, a prins o singură partidă în campionat, cu Viitorul, una în Cupa Ligii, cu Rapid și două în Cupa României, cu CSMS Iași și Berceni.

„Eu zic că dacă Arlauskis va pleca, nu trebuie să transferăm un alt portar de valoare, pentru că avem deja unul și acesta este Valentin Cojocaru. E momentul să-i dăm credit acestui portar de mare valoare”
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei

400.000 euro este cota de piață a goalkeeper-ului din Ghencea, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Publicat: 18 02. 2015, 18:30
Actualizat: 18 02. 2015, 18:31