Steaua i-a dus în infern și au sărbătorit egalul ca pe un succes! Streller: „N-am făcut față, nu îi puteam depăși”

Căpitanul echipei FC Basel, Marco Streller, a declarat că este bucuros că formația elvețiană a reușit să egaleze pe Steaua în minutele de prelungire și astfel își poate continua cursa pentru calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, informează uefa.com.

Prima repriză a fost catastrofală pentru noi, pentru că nu am făcut față pe benzi, iar mijlocul era foarte aglomerat. Nu i-am putut depăși și Steaua a fost foarte competitivă. Sunt bucuros că am obținut remiza și putem să ne continuăm drumul„, a spus Streller.

Marco Streller a afirmat că jucătorii formației elvețiene au arătat că au calitate individuală. „Am arătat că avem calitate individuală, iar reușita lui Giovanni Sio demonstrează asta, dar și centrarea lui Valentin Stocker a fost foarte bună. Pentru a ne putea califica trebuie să câștigăm meciurile cu Chelsea și Schalke. Pentru a învinge pe Chelsea trebuie să fim la fel de buni ca la Londra, iar apoi vom avea ocazia unei «finale» cu Schalke„, a completat atacantul.

Fundașul Kay Voser s-a arătat foarte fericit pentru egalul obținut și consideră că FC Basel nu a fost în cea mai bună formă la meciul cu Steaua. „Desigur, sunt foarte fericit că am reușit să obținem remiza, pentru că nu a fost cea mai bună seară a noastră, dar am luptat și de aceea am obținut un punct. Înțelegem frustrarea suporterilor, pentru că ei aveau mari așteptări de la noi după performanțele din ultimii ani. Trebuie să ne îmbunătățim jocul dacă vrem să avem o șansă cu Chelsea. Este o atmosferă bună în vestiar, toți se sprijină reciproc, dar trebuie să fim mai puternici în meciul următor„, a adăugat Voser.

Campioana României, Steaua București, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, miercuri, în deplasare, în compania echipei elvețiene FC Basel, în etapa a IV-a a Grupei E a competiției. Golurile partidei au fost marcate de Sio ’90+1, respectiv Piovaccari ’17.

Mediafax

Publicat: 07 11. 2013, 15:42
Actualizat: 07 11. 2013, 18:38