Steaua are probleme cu Inter, dar și cu Alibec

Așa cum ProSport v-a anunțat încă din ediția tipărită de ieri, transferul lui Alibec la Steaua se află într-un moment de impas. Concret, tânărul atacant mai are contract încă 4 ani cu Inter, iar salariul – 17.500 de euro pe lună – ar trebui să fie suportat exclusiv de gruparea din Ghencea. Roș-albaștrii sperau ca nerazzurrii să îi suporte integral contractul, așa cum au procedat în perioada în care a fost împrumutat la Viitorul, astfel că pentru moment negocierile sunt într-un punct mort.

Din păcate pentru campioana României, nu doar doleanțele lui Inter stau în calea înțelegerii. Într-un interviu acordat DigiSport, atacantul care a marcat de 5 ori în acest sezon pentru formația lui Hagi a explicat că o eventuală mutare depinde în bună măsură de verdictul UEFA, el dorindu-și să evolueze în cupele europene.

Deocamdată sunt în vacanță. Voi aștepta începutul pregătirilor și vom vedea atunci ce se va întâmpla. Încă nu s-a dat verdictul în cazul Stelei, vom vedea mai încolo ce va fi. Dar, îmi surâde varianta Steaua. De ce nu? Eu vreau să joc în cupele europene și să arăt ce pot„, a spus Alibec pentru Digi Sport.

Publicat: 12 06. 2013, 21:17
Actualizat: 12 06. 2013, 22:47