Steaua, aproape o echipă la națională!** Nicio altă echipă nu a avut un număr atât de mare de fotbaliști chemați la loturile naționale în ultimul deceniu

*Prin cei nouă jucători convocați sub tricolor, „roș-albaștrii” au stabilit un record al ultimilor ani, dar de-a lungul timpului au existat situații în care formația din Ghencea a avut chiar 10 titulari în „11”-le României

În urmă cu aproape șase decenii, naționala României care învingea Iugoslavia (1-0) era compusă aproape exclusiv din jucători de la CCA
Steaua a trimis aproape o echipă întreagă la națională pentru meciurile cu Turcia și Olanda. Nu mai puțin de nouă fotbaliști au fost chemați de Pițurcă la lot pentru cele mai importante meciuri din actualele preliminarii. Tătărușanu, Chiricheș, Gardoș, Bourceanu, Pintilii, Latovlevici, Adi Popa, Chipciu și Tănase – ulterior trimis acasă din cauza unei accidentări – s-au regăsit în convocările selecționerului pentru un nou record al ultimilor ani. Nicio altă echipă nu a avut un număr atât de mare de fotbaliști chemați la loturile naționale în ultimul deceniu. Ultima oară, Dinamo a avut 11 jucători în lotul României pentru Campionatul Mondial din Italia 1990: Stelea, Rednic, Andone, Klein, Sabău, Timofte, Răducioiu, Stelea, Lupu, Mateuț, Lupescu și Cămătaru. În primul meci al tricolorilor, cel contra URSS (2-0), șapte dintre aceștia au fost în echipa de start.

Recordul aparține echipei CCA

Clubul care a reușit să furnizeze cei mai mulți jucători în echipa de start a naționalei aparține însă altor vremuri. În urmă cu aproape șase decenii, CCA, viitoarea Steaua, dădea naționalei 10 din 11 jucători în meciul cu Iugoslavia de la Belgrad. Singurul fotbalist legitimat la altă echipă a fost Iosif Szoko.

E normal ca Steaua sa aibe atâția jucători la lot. Dacă am lua patru puncte în Turcia și cu Olanda, suntem calificați
Dumitru Dragomir, președinte LPF

Publicat: 09 10. 2012, 08:27
Actualizat: 09 10. 2012, 08:28