Steaua a trimis o scrisoare la FIFA. Ce problemă încearcă să rezolve conducerea campioanei

Steaua a depus o plângere la FIFA împotriva lui Al Ittihad, după ce campioana României nu a primit toți banii pentru transferurile lui Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala.

Steaua are din nou probleme cu cluburile din zona arabă, care se dovedesc a fi rău platnice. După cazurile Pintilii – Al Hilal și Keșeru – Al Gharafa, acum a venit rândul celor de la Al Ittihad să arate neseriozitate. Fosta echipă a lui Victor Pițurcă n-a achitat nici până în prezent integral suma de transfer pentru Szukala și Sânmărtean, iar oficialii campioanei au depus plângere la FIFA, scrie site-ul alwatanalarabi.com.

Este vorba despre 500.000 de euro pe care Steaua îi are de recuperat, din totalul de un milion de euro cât au costat Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala. Primul a rămas la Al Ittihad, în timp ce Szukala a plecat în această vară și a ajuns între timp la Osmanlispor.

Publicat: 01 10. 2015, 21:38
Actualizat: 01 10. 2015, 21:44