Steaua a fost sabotată la Giurgiu de un arbitru din „familie”. Legăturile curioase între tușierul care l-a oprit pe Adi Popa din drumul spre gol și Valeriu Argăseală

Steaua a făcut un pas greșit la Giurgiu, 0-0 cu Astra, într-un meci care a redeschis lupta pentru titlu, una pe care toată lumea o vedea terminată încă de la finalul turului.

La capătul unui meci slab, mulți dintre steliști, conducători sau jucători, au indicat arbitrajul ca fiind una dintre problemele pentru care nu au reușit să învingă echipa lui Dorinel Munteanu. Cea mai clară fază a fost cea petrecută în minutul 11, atunci când Adi Popa a scăpat singur spre poarta lui Silviu Lung jr., însă a fost oprit din cursă de semnalizarea tușierului Vasile Marinescu.

Arbitrul de linie din București a greșit grav, așa cum au arătat reluările posturilor TV care au asigurat transmisia. Adi Popa a plecat din poziție corectă, iar nemulțumirile lui Valeriu Argăseală de după meci păreau complet justificate. Totuși, ironia face ca tocmai Valeriu Argăseală să fie cel care acuză greșeala unui arbitru de linie cu legături puternice cu Steaua FCSB.

Sursele ProSport indică faptul că Marinescu este finul lui Ispas Cojocaru, tatăl lui Valentin Cojocaru, portarul de rezervă al Stelei. Ispas Cojocaru este în acest moment angajat la centrul de copii și juniori al Stelei, acolo unde a fost angajat la sugestia lui Argăseală după ce a fost dat afară de la Concordia Chiajna.

Iulian Dima, arbitrul din „familie” care a ajutat Steaua

Nu este primul caz în care deciziile controversate dintr-un meci în care joacă Steaua sunt luate de arbitri apropiați clubului. Dacă în acest caz Marinescu a dezavantajat clar echipa, a existat un moment în care steliștii s-au bucurat de maniera de arbitraj. În iarna lui 2013, Steaua termina la egalitate, 1-1, un meci disputat în deplasare la Oțelul Galați, partidă care era condusă de Iulian Dima, cel despre care ulterior ProSport dezvăluia că este rudă cu Marius „Mache” Ianuli. Atunci, Iulian Dima a comis o serie lungă de greșeli pro-Steaua: nu a acordat cel puțin un penalty pentru gălățeni, l-a iertat de eliminare pe Pintilii în minutul 24 și a inventat o lovitură liberă la faza din care Steaua deschidea scorul.

Publicat: 14 04. 2015, 08:04
Actualizat: 14 04. 2015, 10:15