Steaua, 8.000 de abonați

Calificați pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor, conducătorii roș-albaștrilor a creat un sistem destul de inteligent pentru vânzarea biletelor, stimulând totodată creșterea numărului de abonamente.
Astfel, în aceste condiții, datorită cererii neașteptat de mari, oficialii Stelei au decis ca în perioada 3-9 septembrie să pună în vânzare o nouă serie de abonamente, valabile pentru partidele disputate de Steaua pe teren propriu.

Dorind practic să răsplătească fidelitatea, conducerea clubului a hotărât ca posesorii de abonamente să plătească un preț redus pentru achiziționarea pachetelor de bilete scoase la vânzare pentru jocurile din Liga Campionilor. De mâine, acestea vor putea fi achiziționate și de restul suporterilor, dar la un preț mai mare. Făcând un simplu calcul, putem observa că Steaua se află pe primul loc în topul abonamentelor vândute, numai până ieri înregistrându-se aproape 8.000 de abonați. Roș-albaștrii își vor consolida această poziție, deoarece se estimează că numărul abonaților va ajunge azi la 10.000!

2,5 milioane de euro estimează Steaua să încaseze din vânzarea biletelor în Liga Campionilor

Publicat: 08 09. 2008, 22:22
Actualizat: 09 09. 2008, 09:12