Stângă: „Nu am fost deloc complexați în fața CFR-ului!”

 

Mijlocașul pandurilor Florin Stângă a reușit să înscrie de două ori în poarta campioanei după un tur „secetos” pentru el. Deși îi place golul și a fost de nenumărate ori prezent în fața porții, Stângă a devenit în acest tur campionul ratărilor la Pandurii, reușind acum să se răzbune în meciul cu CFR. Deși consideră cele două goluri importante pentru că au adus victoria echipei sale, Stângă ar totuși un gol preferat și consideră că prima sa reușită din Liga I rămâne cel mai important gol din carieră. Întâmplător acesta a fost înscris pe când juca la FC Brașov, în poarta unui viitor coleg de la Pandurii, Adnan Guso, care evolua pe atunci la Universitatea Craiova, unde antrenor era chiar antrenorul său de acum, Sorin Cârțu.

Florin s-a spart ghinionul pe care l-ai avut în acest sezon?

Sincer, speram să mai înscriu și eu odată și odată, dar nu mă așteptam să se întâmple tocmai la acest meci, jucam totuși cu echipa campioană care joacă în Liga Campionilor. Sunt fericit că am reușit să înscriu și chiar de două ori.

Voi nu ați reușit până acum să învingeți CFR ul decât la ei acasă, ce v-a mobilizat acum?

Cred că dorința de a demonstra că putem să învingem campioana și să arătăm tuturor că suntem jucători buni. Am avut o mai bună organizare a meciului și cred că am jucat cu foarte multă determinare. Nu am fost deloc complexați în fașa CFR-ului, de obicei când jucăm cu echipele mai bine cotate ne mobilizăm mult mai bine și reușim meciuri bune. Anul trecut i-am învins chiar la ei acasă când nu-i bătuse nimeni acolo, de ce să nu fi crezut și acum că putem?

Crezi că cei de la CFR au intrat infatuați pe teren cum a spus antrenorul lor?

Nu știu dacă ne-au privit de sus, e problema lor cum au intrat pe teren important e că am câștigat noi. Eu am simțit chiar că a fost cea mai bună echipă cu care am jucat până acum, cel puțin la începutul reprizei a doua chiar ne-au dominat și au demonstrat că sunt echipă de Liga Campionilor. Au pus foarte multă presiune pe noi.

Te-ai descătușat după aceste reușite, crezi că vei reușii să te menții la această formă și în retur, pentru că în tur nu mai joci?

Eu sper ca în primul rând echipa să aibă rezultate și să ne fie bine, apoi mă gândesc ca și eu prin aportul meu să ajut echipa să reușim o performanță cât mai bună în acest sezon. Îmi pare rău că nu mai joc acum pentru că am luat cartonaș galben în minutul 90 și chiar sunt foarte dezamăgit de situația asta. Echipa câștigase și speram să reușim un rezultat bun și la Galați. Chiar îmi pare rău din tot sufletul că a fost așa și nu mai pot juca. Dar am luat cartonașul și pe o greșeală a arbitrului pentru că a ieșit după ce jucătorii de la Cluj au dat mingea afară. Eram la un metru de arbitru și el s-a făcut că nu vede, eu fiind căpitan am vorbit pentru că am răbufnit când au dat afară și a dat tot pentru ei. Acum regret dar a fost tardiv pentru că am luat cartonașul și voi sta la Galați.

Alessia e cel mai fidel suporter: "Bravo Tati!"

După ce a înscris Stângă a făcut gesturi către cer și către verighetă, dedicând golurile soției și mai ales fiicei sale de trei ani Alessia. „Am dedicat aceste reușite soției și fiicei mele Alessia care au fost singurele persoane care au fost alături de mine și m-au înțeles prin ce momente am trecut eu în acest an.” Stângă a fost foarte mult afectat de faptul că nu a mai înscris în acest sezon deși a avut cele mai multe ocazii ratate: „Ratările au fost cea mai mare problemă pentru că și campionatul trecut și anul acesta am făcut jocuri bune. Dar pentru un fotbalist important e să înscrie, mai ales că mie îmi place și golul. Eu am avut poate cele mai mari ocazii ratate dintre toți colegii dar m-am răzbunat acum!” Imediat după meci, ajuns acasă, Florin Stângă spune că a primit o floare de la fiica Alessia care s-a bucurat la goluri strigând „Bravo tati!”

Publicat: 24 11. 2008, 18:17