Speranțe pentru retur!** Borcea: „Grigore va fi unul dintre cei mai buni fundași din România”

Dinamo nu va mai face niciun transfer! Cel puțin asta a declarat
Cristi Borcea, aflat cu echipa în cantonamentul din Antalya.
Acționarul „câinilor” este mulțumit de felul cum se prezintă
echipa, chiar dacă în pauza de iarnă au plecat câteva piese
grele.

„Nu mai vine nimeni! Mă bucură faptul că nu mai luăm goluri
ușor. Aleargă toată lumea și toți sunt concentrați și ascultă
indicațiile lui Ando. Vedem în campionat, ne dorim să fim din ce în
ce mai buni.

Grigore va fi unul dintre cei mai buni fundași din România după ce
își va reveni după accidentare”, a spus Cristi
Borcea.

Fundașul lui Dinamo a fost selecționat la echipa națională pentru
turneul din Cipru, iar la meciul cu Partizan a purtat banderola de
căpitan. Dragos Grigore a venit la Dinamo în 2008, fiind promovat
în primul 11 de italianul Dario Bonetti.

Astăzi de la ora 16.00, Dinamo va juca cel de-al șaselea meci
amical din Turcia împotriva sud-coreenilor de la Gyeongnam FC.
Meciul va fi transmis de Digi Sport și LIVE TEXT pe www.prosport.ro. Din
echipa lui Ioan Andone vor lipsi jucătorii plecați la echipele
naționale: Torje, L. Ganea, D. Grigore, Diabate (Coasta de Fildeș)
și Kone (Burkina Faso). Dinamo și-a prelungit cantonamentul în
Antalya cu încă o săptămână.

Meciuri
amicale Dinamo:

26 ianuarie: FC Dinamo Bucuresti – FK Austria Viena (Austria, locul
4) 0-3
28 ianuarie: FC Dinamo Bucuresti – FC Obolon Kiev (Ucraina, locul
11) 2-0
30 ianuarie: FC Dinamo Bucuresti – FK Partizan Belgrad (Serbia,
locul 1) 0-0
2 februarie: FC Dinamo Bucuresti – FC Dacia Chisinau (Moldova,
locul 1) 4-0
4 februarie: FC Dinamo Bucuresti – HNK Hajduk Split (Croatia, locul
2) 1-1
6 februarie: FC Dinamo
Bucuresti – Gyeongnam FC (Coreea, locul 6) ora
16.00

8 februarie: FC Dinamo Bucuresti – NK Olimpija Ljubljana (Slovenia,
locul 7)

Publicat: 06 02. 2011, 10:56
Actualizat: 06 02. 2011, 11:03