„Sper că cei 700 de fani dinamoviști vor domina Ghencea!”

Cristi Borcea este mulțumit că fanii dinamoviști vor fi prezenți la derby, dar este încă dezamăgit de faptul că numărul acestora va fi mai mic decât se stabilise inițial. Totuși, oficialul dinamovist are încredere în capacitatea celor 700 de suporteri de a domina stadionul din Ghencea.

"Dacă nu ne-am dori victoria cu Steaua, nu știu de ce ne-am mai duce acolo. Am fost înainte la băieți și i-am mobilizat. Pentru mine, să învingi Steaua e un lucru măreț. Ne-am mai liniștit și cu suporterii, însă nu ne-au dat cât era normal. Sperăm că cei 700 de fani ai noștri vor domina Ghencea. Le-am zis suporterilor să nu facă lucruri rele în Ghencea", a declarat Borcea pentru www.sport.ro

Publicat: 08 05. 2009, 18:27
Actualizat: 08 05. 2009, 18:30