Toni Petrea și Thomas Neubert, cheia succesului la FCSB! Laude din partea unui fost jucător al roș-albaștrilor: „Acestea ar putea fi secretele acestui parcurs”

Sorin Paraschiv (39 de ani), președintele clubului Academica Clinceni, a vorbit despre parcursul bun al celor de la FCSB, în acest sezon al Ligii 1.

Fost jucător la CSA Steaua și ulterior la FCSB, Sorin Paraschiv are doar cuvinte de laudă la adresa antrenorului Toni Petrea și la adresa preparatorului fizic Thomas Neubert și este de părere că ei sunt secretul succesului în cadrul clubului lui Gigi Becali.

FCSB este lider în Liga 1, cu 60 de puncte, după cele 27 de etape disputate, având un avans de trei puncte față de rivala CFR Cluj, care are însă cu un meci mai puțin disputat. Podiumul este completat de către Universitatea Craiova, cu 53 de puncte.

Sorin Paraschiv, laude pentru Toni Petrea și Thomas Neubert de la FCSB

„Au venit antrenor și preparator fizic noi. Când începi pregătirea unei echipe de la început, dinaintea sezonului, e fantastic pentru antrenor. Sunt pregătiți foarte bine din punct de vedere fizic, așezați foarte bine de antrenor.

Au început să formeze un grup mai puternic, relații de joc și eu cred că acestea ar putea fi secretele acestui parcurs.

În anii trecuți, când n-au câștigat campionatul, vorbeam despre jucători tineri, antrenori schimbați din șase în șase luni. Toni a stat foarte mult lângă Reghe, aici are un atu, e cheia succesului. Plus Tommy Neubert, care-i pregătește foarte bine din punct de vedere fizic.

Vedem la fiecare meci că atacă în 4-5 jucători și fac diferența, tot timpul sunt periculoși, pun presiune. Nu ai cum să nu reușești dacă faci aceste lucruri”, a spus Sorin Paraschiv, la Digi Sport.

Publicat: 14 03. 2021, 11:21
Actualizat: 14 03. 2021, 11:23