Sorin Cîrțu a taxat-o iar pe FCSB: „Nu au avut tupeu să-l ceară pe Cicâldău! Sunt păcate care se pedepsesc”

Gabriel Enache in meciul de fotbal dintre FCSB si Slovan Liberec, contand pentru Liga Europa, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, miercuri 24 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Sorin Cîrțu încă nu poate uita cum a ratat Craiova titlul în sezonul trecut, iar conducătorul Craiovei a taxat-o iar pe FCSB, după ce roș-albaștrii au fost eliminați din Europa League. Fostul mare fotbalist a ironizat-o pe FCSB, care a ajuns să solicite jucători după ce mulți jucători au fost infectați cu COVID-19.

Cu lotul decimat de coronavirus, FCSB a fost învinsă de Slovan, scor 0-2, iar Sorin Cîrțu se gândește și acum că roș-albaștrii au trimis pe teren puștii contra Clujului, care a bătut cu 2-0 la București și a făcut un pas mare spre titlu.

Sorin Cîrțu o taxează pe FCSB: „Sunt păcate care se pedepsesc!”

CFR este singura echipa rămasă în Europa, după 1-0 cu Djurgarden, așa că Sorin Cîrțu a ironizat-o iar pe FCSB, după ce Craiova a ratat titlul, în sezonul trecut.

„Nu știm cine e la Hermannstadt și ce relații au cu FCSB? Astra a fost ajutată cu bani împrumut de la FCSB, a fost un gest retur. De ce n-a sărit Sepsi, Dinamo sau Craiova? Sunt niște relații. Nu aveau tupeu să-l ceară pe Cicâldău”, a fost ironic Cîrțu.

„Văd și parcursul celor de la CFR, au jucat bine, iar calificarea e meritată. Îi felicit și pe FCSB, au avut și ei o reușită joi seară. Prietenii pe care ei au mizat s-au calificat. Amărăciunea necalificării a fost compensată cu satisfacția pe care au avut-o că s-a calificat CFR. Domnul Becali este un tip credincios și știe ce înseamnă trufia, sunt păcate care se pedepsesc. Orice om de pe pământul acesta trebuie să se ferească de justiția divină. Meciul acela cu CFR trebuia să se decidă și cu un meci nul. Nu poți să joci un meci cu CFR ca pe unul de Cupă”, a spus Cîrțu, la Digi Sport.

„N-au știut să conducă! Noi puteam să avem șansa meciului nul, în rest am recunoscut că au fost mai buni ca noi. Știu ce vor cei de la CFR, așa se întâmplă când toată echipa joacă pe ceea ce vrea Dan Petrescu. Toți sunt aleși pe gândirea lui, bravo lui”, a fost mesajul lui Cîrțu, după ce campioana a ajuns în play-off-ul Europa League, acolo unde va da peste finlandezii de la KuPS.

Publicat: 26 09. 2020, 00:07
Actualizat: 26 09. 2020, 00:14