Șomfălean este antrenor-jucător la Mediaș

Absența lui Flavius Șomfălean din lotul echipei Gaz Metan Mediaș la meciul cu Oțelul Galați a trezit printre suporteri suspiciunea că există un conflict între el și conducerea tehnică a echipe. Antrenorul Cristian Pustai a lămurit situația fundașului medieșean și neagă orice conflict cu Șomfălean. Jucătorul care a stat alături de Gaz Metan de câțiva ani buni va face parte din staff-ului tehnic al echipei medieșene.

Flavius e jucătorul Gazului Metan, are contract și nici nu se pune problema de vreun conflict sau de vreo înlăturare a sa de la echipă. Se antrenează normal alături de băieți, este un jucător și un om foarte serios, care poate fi oricând o soluție pentru echipă. E un real ajutor pentru conducerea tehnică și de aceea clubul pregătește cooptarea sa în echipa tehnică” a explicat Pustai. „Șomfălean și-a intrat deja în atribuția de jucător antrenor. El este un excelent liant între noi și jucători. Pe de altă parte, noi facem deplasarea la București, iar el rămâne și face pregătire cu jucătorii care rămân acasă„, a mai spus Cristian Pustai.

Publicat: 01 08. 2008, 14:00
Actualizat: 01 08. 2008, 15:59