„Situația din clasament ne obligă să batem Dinamo”** Vezi cum se mobilizează bistrițenii împotriva „câinilor”

Directorul tehnic al echipei Gloriei Bistrița, Remus Vlad, a
declarat că, ținând cont de situația din clasament, jucătorii săi
au o singură șansă, să lupte și să câștige meciul cu Dinamo de
vineri, din etapa a XII-a a Ligii I.

„În actuala conjunctură, mă refer aici la ambele echipe,
este o partidă foarte dificilă. Situația noastră din clasament ne
obligă să ne batem pentru maximum de puncte, fără să ne gândim la
evoluțiile bune din ultima vreme ale lui Dinamo sau la victoria
obținută în derbiul cu Steaua, succes în urma căruia are deschise
șansele pentru titlu. Dinamo, Steaua, dar și alte echipe cu nume
își propun mereu obiective mari. Este un joc cu o încărcătură
foarte mare pentru noi, vom întâlni o formație cu jucători de
valoare. Sper să nu mai comitem erorile de la Galați. Avem o
singura șansă: să luptăm și să câștigăm, timp de 90 de minute să nu
avem niciun moment de respiro”
, a spus Vlad pentru site-ul
oficial al grupării bistrițene.

Președintele clubului Gloria, Jean Pădureanu, a afirmat că are
încredere în posibilitățile echipei sale. „Este unul dintre
jocurile foarte grele, ținând cont de valoarea echipei Dinamo și de
obiectivele pe care și le propune. Va trebui să luptăm și să
câștigăm acest meci, eu sunt încrezator în posibilitățile echipei
noastre”,
a spus Pădureanu.

Partida Gloria Bistrița – Dinamo București, din etapa a XII-a a
Ligii I, va avea loc vineri, de la ora 20.30.

Mediafax

Publicat: 20 10. 2010, 13:43
Actualizat: 20 10. 2010, 13:52