Sindicatul Arbitrilor solicită FRF să ia măsuri

Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) cere Federației Române de Fotbal să îi pedepsească pe Răzvan Lucescu și Adrian Porumboiu pentru că i-au jignit public pe arbitrii Teodora Albon și Andrei Ioniță, se arată într-un comunicat al sindicatului. "Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) atrage, din nou, atenția factorilor de răspundere din fotbalul autohton despre necesitatea suprimării violențelor de orice fel la adresa arbitrilor, remarcând că salvgardarea limbajului trivial se face simțită cu mai multă intensitate de la o etapă la alta. Solicităm cond

Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) cere Federației Române de Fotbal să îi pedepsească pe Răzvan Lucescu și Adrian Porumboiu pentru că i-au jignit public pe arbitrii Teodora Albon și Andrei Ioniță, se arată într-un comunicat al sindicatului.

"Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) atrage, din nou, atenția factorilor de răspundere din fotbalul autohton despre necesitatea suprimării violențelor de orice fel la adresa arbitrilor, remarcând că salvgardarea limbajului trivial se face simțită cu mai multă intensitate de la o etapă la alta. Solicităm conducerii FRF să ia toate măsurile disciplinare care se impun în acest caz, pentru a nu transforma disputa sportivă în una de tip junglă", se arată în comunicatul SAFR.

Membrii Comitetului sindical al SAFR au mai ținut să precizeze că asemenea insulte nu își au locul în cadrul disciplinelor sportive, iar cei doi oameni de fotbal trebuie pedepsiți: "Ieșirile total necontrolate – ca să nu folosim cuvântul iresponsabil, justificat însă prin duritatea exprimării și prin prisma daunelor sociale și de imagine create – ale antrenorului Răzvan Lucescu (‘javră ordinară’, ‘vagaboandă’, ‘p…. mătii’) la adresa arbitrei Teodora Albon, cât și ale patronului Adrian Porumboiu (‘haimana’, ‘oligofren’, ‘prost’) în dauna lui Andrei Ioniță, nu pot avea vreo scuză. Nici chiar aceea a unui arbitraj mai slab calitativ, dar nici decum cu rea intenție al celor în cauză".

SAFR mai precizează că cei doi arbitrii se vor bucura de tot sprijinul "moral și logistic" al organizației în demersurile pe care le vor întreprinde în justiție.

Publicat: 12 03. 2008, 17:59