Continuă războiul după Universitatea Craiova – FC Botoșani! Silvian Cristescu: „Marius Croitoru e femeie în casă” + Compară echipa lui Valeriu Iftime cu Gloria Bistrița

Silvian Cristescu, directorul sportiv al Universității Craiova, a făcut crize de nervi la meciul cu FC Botoșani, scor 2-3, iar „războiul” a continuat și după partidă.

Universitatea Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit în cadrul etapei a șaptea din play-off-ul Ligii 1, iar moldovanii au învins cu scorul de 3-2, într-un meci în care arbitrul a arătat nu mai puțin de trei cartonașe roșii, dintre care două pentru olteni.

În timpul acestei partide, la scorul de 1-1, Silvian Cristescu l-a înjurat ca la ușa cortului pe Marius Croitoru, antrenorul de la FC Botoșani.

Silvian Cristescu, noi ironii la adresa lui Marius Croitoru, după Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-3

Silvian Cristescu a explicat cum au decurs evenimentele, din punctul lui de vedere, și a dat de înțeles că a fost provocat de către Marius Croitoru.

„Eu ştiu ce am făcut, nu am văzut imaginile. Întrebarea asta să i-o puneţi domnului de la Botoşani, lui Croitoru. De-a lungul istoriei nu am făcut un gest fără să fiu provocat. A început să ne arate semne obscene, noi aveam ce aveam cu arbitrul. A pus mâna la ureche şi ne arăta cu degetul. Noi suntem proşti? Arăta degetul mijlociu pe lângă ureche. Noi, cu Botoşani, am fost văduviţi cu cinci puncte. E normal să fiu subiectiv privind Universitatea Craiova, dar am fost şi avantajaţi, dar prea puţin faţă de celelalte echipe.

Înainte de a ne face semnul cu degetul, când ia roşul fotbalistul de la Botoşani, Croitoru îl înjură pe jucătorul nostru. Să vă uitaţi la fază. După, în continuu ne-a arătat semne obscene, am 50 de martori, observatorul de joc, toată lumea a văzut asta”, a spus Silvian Cristescu, potrivit Telekom Sport.

FC Botoșani comparată cu Gloria Bistrița, iar Marius Croitoru ironizat

Silvian Cristescu nu s-a putut abține și a continuat războiul declarațiilor de la distanță cu Marius Croitoru, ironizându-l pe antrenorul de la FC Botoșani. Mai mult decât atât, acesta a comparat-o pe FC Botoșani cu Gloria Bistrița, în contextul speculațiilor legate de faptul că echipa lui Valeriu Iftime ar juca și pentru FCSB.

„Totul s-a întâmplat în contextul în care ei au jucat un meci amical cu FCSB (n.r. – FC Botoşani – FCSB 1-3), Bistriţa, nu Botoşani. Exact ce s-a întâmplat cu Bistriţa atâţia ani, aşa se întâmplă şi acum. Ce s-a întâmplat cu Cooperativa, aşa se întâmplă şi acum. Aşa îmi arată mie. Aşa îi percep eu, ca pe Bistriţa. Cu cine au ei chef joacă.

N-a spus nimeni că a fost blat, a fost un meci între prieteni, pe simpatii. Blat ar fi dacă s-ar da bani. Pentru ei, obiectivul principal a fost să se pregătească pentru meciul cu Craiova. Nu e blat. Cu ăştia de la FCSB sunt prieten, cu alţii, nu. M-am supărat doar că ne-a făcut semne obscene. Dacă aş avea cea mai mică dovadă (n.r. – despre blat), aş umbla cu ea pe stradă, dar nu am.

Antrenorul de la Botoşani e femeie în casă. Dacă eşti femeie în casă, nu poţi fi bărbat în altă parte. Să puneţi casa în ghilimele. Categoric că regret ce am făcut, dar am ajuns la capătul răbdării. Probabil că am exagerat puţin, dar, cu trei zile în urmă, de Paşte, se pupa cu ceilalţi… Am fost provocat, dar ăla nu are nicio scuză. Eu sunt oltean, trăim altfel lucrurile. Noi avem alt temperament, fiecare om trebuie luat cu fiecare temperament. N-am sărit la bătaie, i-am făcut doar reproşuri. N-am sărit la bătaie, au venit să mă evacueze”, a mai spus Silvian Cristescu.

Publicat: 10 05. 2021, 18:14