„Și ne-am luat avion”. Aeronava cu care călătorește Steaua are 25 de ani vechime și a schimbat 10 companii aeriene. Cum arată în comparație cu avioanele marilor cluburi

În una dintre puținele acțiuni de speculare a potențialului de marketing, Steaua a anunțat un parteneriat cu compania Aviro Air în urma căruia vicecampioana va face deplasările cu o aeronavă personalizată cu stema FCSB. „Și ne-am luat avion”, a fost mesajul prin care directorul sportiv Mihai Stoica a anunțat colaborarea. Aviro Air este o companie specializată pe curse în regim charter recent fondată de o parte a fostei conduceri Romavia.

Cu o flotă de numai două aeronave, Aviro Air pune la dispoziția vicecampioanei un model British Aerospace 146-300 care a zburat pentru prima dată în urmă cu mai bine de 25 de ani, pe 5 iulie 1991. De la fabricare și până în prezent, aeronava a schimbat zece operatori aerieni, trecând printre altele prin flotele KLM, Aer Lingus și Air Dolomiti.


Emirates și Qatar Airways oferă condiții de lux pentru Real Madrid și FC Barcelona

În lumea mare a fotbalului, duelul la capitolul transport aerian este dat de echipele care au reușit să atragă cele mai mari sponsorizări de la companiile aeriene din Orientul Mijlociu. Emirates, companie din Emiratele Arabe Unite, și Qatar Airways plătesc în jurul a 30 de milioane de euro pe an către Real Madrid, respectiv FC Barcelona, pentru a-și promova imaginea. Pe lângă sumele impresionante, cei doi operatori aerieni oferă cluburilor aeronavele din flotă pentru deplasările pe distanțe lungi. 

Astfel, în acțiuni recente de promovare, Real Madrid a testat confortul unui model Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, avion vopsit în culorile clubului. Și FC Barcelona are parte de tratament preferențial și poate folosi un Boeing 777 pe care Qatar Airways l-a pictat cu stema și steagul clubului catalan.

Publicat: 19 09. 2016, 14:12
Actualizat: 19 09. 2016, 14:13