Și-au împărțit reprizele, nu și punctele: Viitorul – Oțelul 4-3

Fostă campioană a României în 2011, Oțelul Galați tremură serios în acest sezon pentru rămânerea în Liga I. Moldovenii au pierdut clar partida din deplasarea de la Viitorul Constanța (0-4) și au intrat  mai adânc în grupul echipelor aflate sub linia care asigură supraviețuirea în primul eșalon.

Pe o ceață densă, gălățenii au fost la Chiajna precum vremea de afară: într-o pâclă totală. Lipsiți de idei și greoi la construcție, Iorga și colegii lui nu au găsit în prima repriză deloc drumul spre poarta lui Balauru, lucru consemnat la statistică: 0 șuturi pe spațiul porții în primele 45 de minute. În schimb, elevii lui Bogdan Argeș Vintilă au fost mai adaptați la mediu și au transformat în gol fiecare ocazie pe care au avut-o. Întâi, Mitrea a trimis în plasă, ajutat de vizibilitatea redusă și de adversari, după o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri. A urmat recitalul lui Axente, care a punctat de două ori într-un interval de numai două minute. Primul gol a venit după o ieșire la ofsaid greșită a oaspeților, iar a doua reușită a sosit după o minge trimisă inițial în transversală, de Gavra.

Repriza nu s-a încheiat fără încă un gol al Viitorului. Mitrea a făcut și el dubla după  fază parcă trasă la indigo cu cea de la prima reușită, iar Ewald Lienen s-a văzut nevoit să zâmbească amar, după ce până atunci își nota de zor toate erorile elevilor săi, în speranța că va reuși să repare ceva măcar în partea secundă.

Partea a doua a meciului a fost a oaspeților
Huiduiți de cei 100 de fani veniți de la Galați, jucătorii Oțelului nu au ascultat îndemnul acestora, „Rămâneți la vestiare”, și au revenit pentru încă 45 de minute de chin. O jumătate de oră, moldovenii au băjbâit la fel ca în prima parte, dar Marquinhos a făcut puțină lumină cu recuperarea și pasa excelentă pentru conaționalul Henrique, cel care a redus din diferență. Același Marquinhos a bătut ceva mai târziu un corner, Mișelăricu a prelungit, iar Enes Sipovic a reușit din apropiere primul său gol la Oțelul și le-a redat colegilor speranța că pot reveni. Fundașul chiar a avut șansa unei duble, tot în urma unui corner, dar mingea s-a dus puțin pe lângă poarta lui Balauru.

Oaspeții au mai marcat, totuși, o dată pe finalul meciului, dar ajutați de Bejan, care a respins ridicol în propria poartă un lob moale al lui Henrique.

S-a terminat 4-3, rezultat care îi face pe cei de la Viitorul să creadă din nou în salvarea de la retrogradare, iar pe gălățeni să tremure serios la gândul că pot deveni colegi de serie cu concitadina Dunărea Galați, din sezonul următor.

Echipele de start:

VIITORUL: Balauru – Nikolov, Bejan, Larie, Toșca – Benzar, Al. Lazăr – Băluță, Gavra, Mitrea – Axente  

Rezerve: Buzbuchi, Puțanu, Cârstocea, Dică, I. Șerban, Daminuță, Emerson

Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

VEZI AICI CELE MAI IMPORTANTE FAZE ALE MECIULUI!

OȚELUL: Brăneț – Milea, Sipovic, Sârghi, Murgoci – I. Filip, Cooper – Băjenaru, Marquinhos, Iorga – Henrique

Rezerve: Simaitis, Antunes, Mișelăricu, Astafei, Gavrilă, Dan Popescu, Tudorie

Antrenor: Ewald Lienen

Arbitri: G. Rădulescu, Vl. Urzică, Ed. Ungureanu
 


 

Publicat: 30 11. 2013, 20:31
Actualizat: 30 11. 2013, 20:56