Sfaturi pentru Șumi:** „Să se autocontroleze și să-și mai muște limba”

Marius Șumudică a făcut o remarcă deplasată la adresa soției lui
Marius Constantin, iar lucrurile au degenerat. Fundașul a sărit la
gătul antrenorului și a fost trimis la echipa a doua. Nu este
primul gest necugeatat al lui Șumudică. În timpul unei conferințe
de presă și-a dat pantalonii jos, rămânând în egări. În finalul
turului, la un meci cu FC Vaslui, i-a „urat” unui ziarist „să-ți
facă porcul trichineloză”. Un alt incindent a avut loc la începutul
campionatului, când a înjurat Steaua cu galeria Rapidului.

Aceste fapte au fost comentate de Mircea Rădulescu, Directorul
Școlii de Antrenori din cadrul Federației. Acesta spune că are o
relație foarte bună cu antrenorul giuleștenilor, pe care îl
cunoaște de mult timp.

„Șumudică a jucat fotbal foarte bine și are și vocație de
antrenor. Însă, e prea temperamental. Trebuie să se autocontroleze
și să-și mai muște limba, nu e profesionist prin comportamentul pe
care îl are. În ceea ce privește conflictul cu Marius Constantin,
s-a mers prea departe. Chiar dacă Șumudică a făcut o glumă proastă,
să strângi de gât antrenorul e prea mult. Din păcate, din cauza
unor orgolii exagerate pierdem fotbaliști importanți, precum Rădoi,
Constantin sau Lazăr. În criza aceasta de jucători de valoare, ar
trebui să rezolvăm cu responsabilitate asemenea probleme. Eu l-aș
folosi din primul minut pe Constantin în următorul meci. Dar numai
după o discuție față în față în care să se spele toate rufele.
Mingea e la Șumudică”,
a declarat Mircea Rădulescu la
Radio Dolce Sport.

Publicat: 01 04. 2011, 10:36
Actualizat: 01 04. 2011, 10:40