Sezon de coșmar, final pe măsură! Tristă despărțire pentru Flavius Stoican de Poli Iași, după 0-2 cu Botoșaniul în Copou

Poli Iași a încheiat în genunchi un sezon pe care trebuie să-l dea uitării cât mai repede. La ultima reprezentație din acest sezon, meci ce a însemnat și despărțirea antrenorului Flavius Stoican de echipa pe care a antrenat-o în ultimele două sezoane, Iașiul a avut o nouă prestație modestă și a bifat un eșec greu de digerat pentru fani, 0-2 acasă cu rivala din regiune FC Botoșani.

Jucătorii trimiși de Flavius Stoican în teren, câți au mai rămas în Copou după ce majoritatea titularilor au primit liber sau au plecat deja, nu au fost în stare să-i ofere tehnicianului o despărțire frumoasă de public. Conștient că ultima impresie contează, Stoican a evitat să joace din start cu juniorii, a trimis în teren tot ce avea mai bun la dispoziție dintre cei rămași, dar asta nu l-a ajutat să se despartă cu un rezultat bun de Copou. Și poate că a regretat la final că nu le-a dat credit din start copiilor.

După o primă repriză echilibrată, dar anostă, fără ocazii, Botoșaniul a ieșit mult mai decisă de la cabine și s-a impus de o manieră clară în repriza secundă. Chiar și fără cvartetul ofensiv format din Golofca, Roman, Ongenda și Fabrini, Botoșaniul lui Ciobi a marcat de două ori în repriza secundă și a ratat alte câteva ocazii mari, reușind să bifeze al cincilea succes consecutiv.

Burcă a deschis scorul la două minute după pauză, cu o lovitură de cap, după un corner bine bătut de Rodriguez, iar Holzmann a închis tabela în minutul 67, după o cursă superbă de 40 de metri și o combinație cu Corban.

Oaspeții s-ar fi putut impune la scor de forfait, ca și în turul play-out-ului, dar Corban a ratat singur cu portarul Rusu, pe final, lobul său fantezist trecând pe lângă poartă.

La cealaltă poartă… mai nimic! Spre disperarea lui Stoican, care a mizat la meciul său de despărțire de Copou pe dorința unor jucători cărora le-a dat poate prea multă încredere în acest sezon. Iar ei au dezamăgit din nou! Așa cum au făcut-o aproape întreg sezonul.

Flavius s-a despărțit de Copou cu un gust amar lăsat de această evoluție ștearsă și de rezultat, dar cu satisfacția reușitei din sezonul trecut, când a egalat cea mai bună performanță din istoria fotbalului ieșean.

De cealaltă parte, Liviu Ciobotariu, și el la ultimul meci pe banca Botoșaniului, și-a luat rămas bun de la echipă în cel mai frumos mod posibil. Cu a cincea victorie consecutivă și cu satisfacția că a reușit să redreseze la scurt timp după startul play-out-ului o echipă ce părea la pământ.

 

Publicat: 01 06. 2019, 09:02
Actualizat: 01 06. 2019, 09:03