Severinul lasă Vasluiul cu o singură victorie în 2013 și continuă să spere în salvare!** Gane: „Începem să visăm din nou frumos!”

Deși părea condamnată după înfrângerea de la Piatra Neamț, echipa antrenată de Jerry Gane a început să creadă din nou în salvarea de la retrogradare. Victoria cu Vaslui (2-0) a reaprins speranțele Severinului, care s-a apropiat la patru puncte de Ceahlăul, prima echipă aflată deasupra liniei care asigură menținerea în Liga I.

„O victorie mare, care ne face iar să visăm frumos. Reintrăm în lupta pentru evitarea retrogradării, prin acest rezultat. Jucătorii merită felicitați și trebuie să credem, cu toții, în salvare. Încă nu e totul pierdut. Trei puncte cu Ceahlăul ar fi cântărit mai mult, dar am compensat cu Vaslui. Le-am zis băieților că putem câștiga indiferent de numele adversarului, așa cum putem să și pierdem cu orice echipă. Contează acea conectare la joc, în momentele importante. E adevărat că Vasluiul nu e într-un moment foarte bun. A câștigat în acest an doar cu Viitorul Constanța, etapa trecută, dar are jucători de calitate, cărora nu trebuie să le lași spații. Era un meci decisiv, pentru noi. Dacă nu câștigam, nu știu ce șanse mai aveam. Am reaprins din nou focul speranței și sper să-l menținem, după etapa viitoare. Acum putem pregăti cu alt entuziasm meciul de la Galați. Am avut o săptămână amară, fiindcă am simțit că am pierdut un o șansă importantă la Piatra Neamț, dar victoria cu Vaslui ne face să dormim mai liniștiți”, a spus Ionel Gane.

Supărat din cauza rezultatului, antrenorul Viorel Hizo n-a venit la conferința de presă, iar Vasluiul nici n-a trimis alt reprezentant la întâlnirea cu reprezentanții mass-media.

Publicat: 06 04. 2013, 21:36
Actualizat: 06 04. 2013, 21:37