Severinenii continuă greva:** „A mai trecut o lună și nu s-a rezolvat nimic!” Doar căpitanul Bălău și câțiva componenți s-au antrenat

Dacă aseară jucătorii echipei severinene au refuzat să se antreneze normal, preferând doar o „miuță” de câteva minute, la ședința de pregătire de astăzi s-au dezechipat doar câțiva dintre componenții lotului, împreună cu căpitanul Marius Bălău. Nemulțumiți de restanțele de trei luni, majoritatea jucătorilor au refuzat să intre pe teren și au coborât la vestiare, unde au lucrat la sala de forță. Lotul nou-promovatei din Oltenia amenință și mâine cu greva, măsură la care s-a recurs și înaintea meciului cu Vaslui, din urmă cu o lună. Sâmbătă seara, CS Turnu Severin joacă la Petrolul Ploiești.

„Mereu ne transmit că se rezolvă la începutul săptămânii următoare, că să jucăm și meciul care vine, ne spun ca să mai așteptăm, să avem răbdare, că se rezolvă, dar a mai trecut o lună și tot nu s-a rezolvat nimic. Avem probleme și cu plata chiriilor, iar proprietarii ne amenință că ne dau afară. Nu se pune problema să nu intrăm pe teren la Ploiești, dar am auzit că echipa se desființează dacă nu vine domnul Tudose„, au spus fotbaliștii. Aceștia sperau ca Viorel Tudose să preia clubul de la Dunăre și să le achite restanțele, dar tratativele dintre omul de afaceri buzoian și Primăria Severin par să fi intrat în impas.

Publicat: 16 10. 2012, 20:41
Actualizat: 16 10. 2012, 20:44