Sepsi a rezolvat primul transfer pentru sezonul viitor! Se anunță o campanie de achiziții intensă a covăsnenilor: „Urmează să facem anumite mutări!”

Francisco Santos Da Silva Junior si Dan Nicolae Nistor in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Gaz Metan Medias, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, luni 7 decembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Sepsi Sf. Gheorghe a rezolvat primul transfer pentru sezonul viitor, Francisco Junior (30 de ani) de la Gaz Metan Mediaș.

În acest final de sezon, Sepsi face tot posibilul pentru a prinde una dintre primele două poziții ale clasamentului, care o poate duce în Conference League. Formația din Jud. Covasna își face, însă, deja planurile pentru sezonul următor, când nu mai concepe să rateze prezența în play-off. Primul jucător cu care conducerea s-a înțeles este Francisco Junior, de la Gaz Metan Mediaș.

Tot în cursul zilei de luni, așa ProSport a anunțat în exclusivitate, antrenorul Cristiano Bergodi a bătut palma cu oficialii lui Sepsi pentru continuarea colaborării.

Francisco Junior, de la Gaz Metan Mediaș la Sepsi

Sepsi l-a convins pe Francisco Junior, de la Gaz Metan Mediaș, să i se alăture începând cu startul sezonului următor.

Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a ajuns la gruparea din Jud. Sibiu în octombrie 2020, iar de-a lungul carierei a mai trecut pe la echipe ca Benfica U19, Everton, Vitesse, Stromsgodset și Hapoel Haifa.

El nu a plecat de la Gaz Metan odată cu majoritatea fotbaliștilor de valoare, astfel că a acceptat să joace pentru clubul din Mediaș până la finalul sezonului. Evoluțiile lui l-au impresionat pe Cristiano Bergodi, care și-a dat acceptul ca el să se alăture lotului începând cu vara acestui an.

„Situația la nivel de conducere tehnică este stabilită, urmează să facem anumite mutări în ceea privește lotul. Vor pleca 4-5 jucători, vor veni 4-5. Vă pot da deja un nume care a semnat cu noi, este vorba despre Francisco Junior, de la Gaz Metan”, a declarat Attila Hadnagy, directorul general de la Sepsi Sf. Gheorghe, conform GSP.

Aceeași sursă menționează că oficialii lui Sepsi au stabilit și care sunt primele nume care vor pleca după finalul acestui sezon: Răzvan Tincu, Istvan Fulop, Boubacar Fofana, Kevin Luckassen și Gabriel Vașvari.

Publicat: 02 05. 2022, 18:04
Actualizat: 02 05. 2022, 18:05