„Sentimentele lui Andone pentru Dinamo** s-au diluat!”

După experiența de la CFR Cluj, Ioan Andone o va întâlni din nou
pe Dinamo din postura de adversar, de această dată de pe banca
tehnică a Rapidului. Tehnicianul a fost aproape de a prelua
gruparea din Ștefan cel Mare în această iarnă, însă tratativele au
eșuat.

Marian Rada, antrenorul echipei secunde a giuleștenilor, este de
părere că „Fălcosul” își dorește foarte mult să-i învingă pe
„roș-albi” în derby-ul de duminică și crede că sentimentele
acestuia pentru Dinamo nu mai au aceeași intensitate.

„Șansele de a merge în cupele europene sunt minime, dacă nu
batem pe Dinamo. Dar să vorbim deja de schimbarea antrenorului și
că Andone e dinamovist, e prea mult. Echipa lui Ioan Andone este
Corvinul Hunedoara, nu Dinamo. De acolo a fost la Dinamo, apoi a
plecat, a fost pe la CFR Cluj, pe la arabi, pe la bulgari. Cred că
s-au diluat sentimentele lui Ioan Andone pentru Dinamo. Cred că
vrea să îi bată, ca să le demonstreze că au greșit atunci când nu
l-au adus, astă-iarnă. Dacă Dinamo insista și îl dorea, el ajungea
acolo. Au anunțat că îl vor pe Andone mai mult pentru suporteri și
pentru cei care doreau o schimbare, dar nu au făcut nimic concret
pentru a-l aduce”,
a declarat Marian Rada la Sport Total
FM.

Publicat: 28 04. 2010, 21:34
Actualizat: 28 04. 2010, 21:37