Sensibilizat de fani, dar nu convins:** „Ceea ce se întâmplă la Rapid este catastrofal!” Șumudică explică de ce nu ar reveni acum în Giulești

După demiterea lui Neluțu Sabău, fanii rapidiști i-au cerut patronului George Copos să aducă un înlocuitor care să cunoască spiritul Rapidului, refuzând din start variantele Dorinel Munteanu și Ionuț Badea. Unul dintre numele invocate de suporteri a fost cel al lui Marius Șumudică, tehnician liber de contrac după despărțirea de FC Vaslui și cunoscut drept un mare rapidist. Tehnicianul susține însă că nu se simte momentan cel mai potrivit om pentru această misiune:

„Ce ar trebui să fac dacă fanii vor un rapidist pe bancă? Să primesc o ofertă și mai vedem. Mi-a spus și fiul meu că mi-a fost scandat numele, dar de la asta până la a fi numit antrenor al Rapidului e cale lungă. Eu sunt perceput ca un antrenor care spune lucrurilor pe nume. Ceea ce se întâmplă acum la Rapid este catastrofal, de la lot, la pregătire și rezultate. Nu se poate ca Rapid să nu se poată pregăti în baza pe care o are în proprietate. În plus, eu nu pot veni la Rapid, pentru că mai am de făcut doi sau trei ani de ucenicie, cum a spus domnul Copos. S-au adus jucători la kilogram la Rapid.

Atâta timp cât nu se va da o bombă de cauciuc, care să țopăie pe lângă domnul Copos să-i termine pe toți cei din jurul lui, nu va fi bine. Este nevoie de un alt spirit în Giulești, este nevoie de rapidiști. Eu, când eram antrenor la Rapid, se umplea Giuleștiu, cu bune și cu rele. Eu trăiam pentru ei, atașamentul nu au cum să mi-l conteste, poate doar priceperea. Nu poate nimeni să îmi obtureze relația cu fanii Rapidului, nu i-aș trăda niciodată. Rada este cea mai bună soluție în acest moment, el știe mai bine ce trebuie să facă. Probabil va avea loc o descătușare în meciul cu Dinamo„, a spus Șumudică la Sport.ro.

Publicat: 20 10. 2012, 16:52
Actualizat: 20 10. 2012, 16:55