Selymeș după 0-3 cu Petrolul: „Suntem o echipă mică și ne batem la retrogradare pentru că greșim în momentele cheie”

Săgeata Năvodari a pierdut meciul cu Petrolul, scor 0-3, dar înfrângerea nu este atât de drastică precum o arată scorul. Gazdele au marcat ultimele două goluri pe final, iar Tibor Selymeș spune că lipsa de experiență a elevilor săi a condus la acest rezultat.

„Greșim în momentele cheie, de aceea suntem echipă mică și ne batem la retrogradare. Am avut două-trei șanse, ocazii de gol, la astfel de meciuri nu ai nevoie de 10 ocazii.

Realistic vorbind, avem 12 puncte, suntem la cinci puncte de obiectivul nostru. Am luat 3-0 în această seară, dar până la golul doi am jucat de la egal la egal cu Petrolul, care este o echipă foarte bună.

Nu avem voie să greșim în astfel de momente. M-a dezămagăgit, normal, rezultatul. Am vrut să stăm bine în teren, să nu luăm gol în prima repriză. Petrolul are o echipă senzațională, cu jucători foarte buni, individual vorbind”, a spus Tibor Selymeș la DigiSport.

Publicat: 19 10. 2013, 23:40
Actualizat: 19 10. 2013, 23:41