Șefii de la Vaslui se bucură că au scăpat de Sânmărtean: „Steaua are mai mare nevoie de el decât noi”

Dragoș Iftimie, președintele lui FC Vaslui, a explicat de ce a fost amânată pentru luni semnarea transferului lui Lucian Sânmărtean la Steaua. Șeful grupării moldave a expus argumentele pozitive ale plecării în Ghencea a mijlocașului de 33 de ani, unul dintre acestea fiind economia care se va face prin tăierea de pe ștatul de plată a salariului fotbalistului.

„Din păcate, nu am reușit să ajungem la București pentru a încheia actele cu cei de la Steaua, dar acest lucru se va întâmpla duminică sau, cel mai târziu luni. Lucian mai are de luat două restanțe salariale de la Vaslui, dar nu mai are sens să discutăm despre asta. Putem să vorbim despre suma de transfer, care reprezintă 10 la sută din suma investită în jucător de când joacă pentru noi. De ce ne-am mulțumit cu doar atât? Pentru că jucătorul era în ultimele 5 luni de contract, iar echipa oricum nu are un obiectiv major în acest sezon. În plus, vom face și o economie destul de importantă, deoarece Lucian avea un salariu considerabil aici. Steaua are mai mare nevoie de Sânmărtean în acest moment decât avem noi.

La veniri îl putem pune pe Abelairas și mai sperăm să aducem jucători pe încă două posturi. Ce-i drept, intrăm în criză de timp. Suntem dezamăgiți după atâția ani în care am bătut la porțile Ligii Campionilor, dar ne-am oprit în prleiminarii. Vaslui are ambiții pe măsura susținerii financiare. Se vor băga mult mai puțini bani decât s-au băgat până acum”, a spus Iftimie la Sport.ro.

Publicat: 08 02. 2014, 18:19
Actualizat: 08 02. 2014, 18:20