Sechelariu nu se lasă în războiul cu Becali: „Dacă nu-mi dă banii, Steaua va fi depunctată! Gigi nu se pricepe la așa ceva, el se pricepe doar la oi”

După ce a aflat că TAS-ul a decis că Steaua este bună de plată pentru cei de la FCM Bacău cu suma de 840.000 de euro în contul transferului din Eugen Baciu în Ghencea, Gigi Becali a dezvăluit că este de partea lui Adrian Mititelu în războiul acestuia pentru recuperarea jucătorilor Universității Craiova sau a primirii unor despăgubiri din partea FRF.

Patronul Stelei a spus că nu va plăti niciodată banii ceruți de Dumitru Sechelariu pentru că el nu recunoaște competența TAS-ului în acest caz,

De partea cealaltă, fostul primar al Bacăului, spune că Steaua ar trebui depunctată în fiecare etapă dacă nu va plăti acei bani, fiind decis să meargă mai departe și pe cale civilă.

„Eu mă bucur de decizia lui Becali, chiar mă avantajează. Nici eu nu sunt mulțumit de TAS, banii primiți sunt prea puțini. Merg mai departe. Apelez la instanțele civile, chiar dacă va dura 2-3 ani”.

Dacă nu-mi dă banii, Steaua va fi depunctată de Ligă. În contract scrie clar că eu nu iau nici un ban cât Baciu stă la Steaua. El a fost însă pus pe liber, deși mai avea contract. În acest caz, potrivit actelor, trebuie să fiu depăgubit. Așa că nu mă dau bătut. Gigi nu se pricepe la așa ceva, el se pricepe doar la oi”, a spus Dumitru Sechelariu la gsptv.

Publicat: 19 07. 2012, 16:28
Actualizat: 19 07. 2012, 16:30