„Se știe că orice echipă care vine în Gruia începe de la 0-1!” Mutu, între un discurs foarte dur și insinuări: „Dacă Dan Petrescu se teme de arbitraj…”. Nedelcearu: „Jur oricând că nu a fost henț”

Adrian Mutu a preluat discursul lui Cosmin Contra, l-a acuzat pe George Găman pentru penalty-ul controversat acordat în minutul 37 al meciului CFR ClujDinamo, apoi a mers chiar mai departe și a vorbit despre faptul că echipa lui Dan Petrescu ar fi avantajată constant: „Se știe că orice echipă vine în Gruia pleacă de la 0-1”, a anunțat Mutu.

După ce a urmărit faza în care Nedelcearu ar fi atins mingea cu mâna, Mutu și-a exprimat părerea, la câteva minute de la finalul meciului, a considerat că Dinamo a fost echipa mai bună, apoi a lansat un atac la adresa rivalilor de la CFR: „Chiar am faza în față, am primit-o pe telefon și e penalty inexistent! M-am interesat ca să nu vorbesc eu…Dacă și domnul Crăciunescu spune că nu a fost penalty, așa spun și eu. Nu e prima dată când Găman face astfel de greșeli în meciurile lui Dinamo. Nici nu știu dacă am câștigat vreodată cu el la centru. Orice echipă vine în Gruia pleacă de la 0-1, se știe! Dacă Dan Petrescu se teme de arbitraj…

Dominarea pe care a avut-o Dinamo în repriza secundă n-am avut-o la niciun meci. Trebuie să fim mai concentrați. E păcat ca victoria într-un astfel de meci, între două echipe care se luptă pentru campionat, să vină printr-un astfel de gol. Contează orice punct. Vrem continuitate, victoria e victorie, aduce moral bun. Am făcut un joc bun, am ajuns la poartă chiar dacă s-au apărat, practic, cu toată echipa. De Dinamo-s mulțumit, îmi pare rău că am pierdut printr-o greșeală. Tușierul a confrimat că nu el a dat penalty. Nu știu cum ar fi putut să vadă George acel penalty”, a spus „Briliantul”, la Digi Sport.

Nedelcearu se jură că nu a pus mâna pe minge

Protagonistul fazei care a declanșat un adevărat scandal, Ionuț Nedelcearu a avut și el un discurs destul de dur: „M-am jurat în fața lui și mă pot jura oricând, nu înțeleg de ce a dictat penalty, putea aștepta decizia tușiereului, nu putea să vadă așa bine din spate. De câte ori l-am avut la centru, niciodată nu am reușit să câștigăm și mereu ne-a dezavantajat, acum sper ca cei de la Ligă să ne înțeleagă.

Cred că am avut ocazii clare de a marca și ar fi trebuit să marcăm, dar nu mai contează. Ei au urmărit să se închidă bine și le-a ieșit. Am fost mai buni decât ei și meritam victoria”, a comentat tânărul fundaș central dinamovist.

Publicat: 10 08. 2017, 23:53
Actualizat: 10 08. 2017, 23:54