Se mută pe net!** Dinamo vrea să desființeze casele de bilete și să le comercializeze online

Conducerea FC Dinamo își propune să desființeze casele de bilete în aproximativ o lună, comercializarea tichetelor de intrare urmând să se efectueze online pe noua platformă www.biletedinamo.ro.

„International Sport Marketing și Ascend Netsolution, operatorul de ticketing național ce operează vânzările online ale partidei demonstrative FC Dinamo – FC Barcelona prin intermediul platformei www.BileteNationalArena.ro, anunță lansarea unui nou site dedicat vânzărilor de bilete la meciurile echipei Dinamo. Platforma www.biletedinamo.ro face parte dintr-un parteneriat încheiat între clubul de fotbal FC Dinamo 1948 SA și Ascend Netsolutions. Noul site permite utilizatorilor rezervarea și cumpărarea de bilete online pentru meciurile desfășurate de FC Dinamo pe Arena Națională”, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

Pe noul site, suporterii dinamoviști își vor putea alege inclusiv locul dorit pe stadion.

www.biletedinamo.ro este platforma de ticketing operata de Ascend Netsolution, compania care vinde bilete online atat pentru meciurile organizate de formatia bucurestena în Liga 1 cât și pentru pentru partida demonstrativă dintre FC Dinamo București și FC Barcelona.

Sursa: Mediafax

Publicat: 23 07. 2012, 16:05
Actualizat: 23 07. 2012, 16:06