Schumacher va fi antrenor interimar la Oțelul Galați în meciul de Cupă

Se prelungește suspansul în ceea ce privește instalarea unui nou antrenor principal la Oțelul, după demiterea lui Ionuț Badea. Narcis Răducan, managerul general al echipei gălățene, a spus că o decizie finală nu va fi anunțată înainte de partida de mâine cu Corona Brașov, de la Galați, din optimile de finală ale Cupei României, astfel că echipa va fi condusă de pe bancă în această partidă de Constantin Schumacher și Daniel Florea, tehnicienii de la formația sateli, Oțelul II.

„Negocierile sunt foarte avansate, dar nu putem risca să anunțăm ceva până nu suntem siguri, cu actele parafate. Suporterii să stea liniștiți, îi asigur că vom aduce un antrenor de valoare”, a declarat Narcis Răducan.

Altfel, în afară de Cojoc, Zaharia și Murgoci, accidentați de mai multă vreme, pe lista indisponibililor din echipa gălățeană a mai apărut un jucător important, Victoraș Astafei. Acesta a suferit o ruptură musculară în ultimul meci, cel cu Săgeata Năvodari, estimându-se că va lipsi în jur de patru săptămâni.

Publicat: 30 10. 2013, 17:28
Actualizat: 30 10. 2013, 17:30