Schimburi dure de replici între rivalele din Brașov! „Corona e un copil născut mort” / „Dacă mă apuc să vorbesc, Zotta ar trebui să plece în Afganistan”

Brașovul are în acest sezon două echipe în prima ligă după promovarea reușită de cei de la Corona.

Nemulțumit de tratamentul diferențiat aplicat de autoritățile locale, Constantin Zotta a lansat un atac dur la adresa rivalilor din Brașov.

„Le mulțumesc celor de la Corona care au spus că ne vor ajuta în tentativa noastră de a ne califica în cupele europene, dar văd că la ei este vorba despre o apropiere de Dinamo de unde au început să ia jucători. În istoria Brașovului a mai fost o echipă… Dinamo Brașov. Nu vreau să intru în discuții de ordinul politicului. Am auzit că pentru promovare, Consiliul Județean a premiat Corona cu o anumită sumă de bani. De când sunt eu la echipă, FC Brașov nu a primit niciun leu din partea autorităților locale.

La Ploiești s-a construit un stadion modern, s-au făcut investiții, iar rezultatele se văd. La fel și la Galați, acum doi ani, cu Oțelul. Noi am arătat ca putem face performanță în Liga I și cu un ajutor financiar ne-am putea bate cu certitudine la cupele europene. Orice locuitor al Brașovului își dorește o echipă puternică în Liga I. Îi felicit pe cei de la Corona pentru promovare, dar nu cred că vor mulți purici în Liga I. Cred că această echipă este un copil frumos, născut la nouă luni, dar născut mort… Eu le doresc numai bine, dar echipa reprezentativă a Brașovului rămâne Steagu”, a declarat Zotta, conform monitorulexpres.ro

„Zotta ar trebui să plece în Afganistan!”

În replică, președintele Coronei, Paul Enache îl trmite pe președintele celor de la FC Brașov în Afganistan.

„Nu cred că este momentul acum să intru în polemici cu Zotta. Oricum, dacă ma apuc eu să vorbesc despre el, cred că ar trebui apoi să plece în Afganistan…”, a reacționat Paul Enache.

Publicat: 25 06. 2013, 13:53
Actualizat: 25 06. 2013, 13:54