Schimbări la ACS Poli Timișoara: Ioan Timofte – președinte, Dan Alexa – antrenor principal

Foștii fotbaliști Ioan Timofte și Dan Alexa vor ocupa începând de miercuri funcțiile de președinte, respectiv antrenor principal la ACS Poli Timișoara, au declarat surse din cadrul grupării bănățene.

Mijlocașul Dan Alexa, care a evoluat ultima oară la Anorthosis Famagusta, a decis să se retragă din activitate și să înceapă cariera de antrenor. În vârstă de 34 de ani, fotbalistul a negociat telefonic cu oficialii clubului timișorean, iar luni noaptea a sosit în țară pentru a semna contractul. Conform surselor citate, Alexa va semna până în vară și va avea opțiune de prelungire a contractului.

ACS Poli Timișoara a anunțat, marți, pe site-ul oficial că președintele Florențiu Staicu, directorul sportiv Călin Rosenblum și antrenorul principal Aurel Șunda nu vor mai face parte din organigrama clubului. „ACS Poli Timișoara le mulțumește, pe această cale, domnilor Florențiu Staicu, Călin Rosenblum și Aurel Șunda, pentru munca și efortul depuse, respectiv devotamentul demonstrat în posturile pe care le-au ocupat în cadrul clubului nostru. Pe de altă parte, le urăm bun venit lui Dan Alexa și Ioan Timofte în familia ACS Poli”, se menționează pe site-ul citat.

Antrenorul Dan Alexa și președintele Ioan Timofte vor fi prezentați oficial în noile funcții în cadrul unei conferințe de presă, programată miercuri.

Aurel Șunda a ocupat funcția de antrenor principal al formației bănățene din 10 octombrie 2013 când l-a înlocuit în funcție pe Valentin Velcea.

Mediafax

Publicat: 18 03. 2014, 12:55
Actualizat: 18 03. 2014, 12:56