Schimbare de antrenor în Liga 1! Un fost căpitan al Stelei a preluat banca tehnică: „Începem un alt campionat”

Marius Baciu (42 de ani) a fost prezentat oficial de Juventus București, vineri, și s-a declarat încrezător în ceea ce privește șansa echipei de a se salva de la retrogradare. Marin Barbu, antrenorul înlocuit, va rămâne în cadrul clubului.

„Sunt un antrenor care a venit să muncească, alături de toți cei care fac parte din familia fotbalistică a Juventusului, pentru a realiza ce ne-am propus. Știu ce ne așteaptă, într-un context dificil, dar rămân optimist. Tocmai de aceea, le voi cere tuturor celor alături de care voi lucra să nu rostească cuvântul retrogradare. Începem un alt campionat, cu 18 etape, la finalul căruia sperăm să menținem Juventus în primul eșalon al fotbalului românesc”, a spus Marius Baciu, la prezentarea oficială.

Înainte să vină la Juventus, fostul stelist a antrenat în Liga a 3-a pe Voința Turnu Măgurele, fosta Voința Saelele, echipa de pe locul 3 din seria în care lider este Petrolul Ploiești. În cariera sa de antrenor, Baciu a mai pregătit echipele: Voința Sibiu, Pandurii Târgu Jiu, Unirea Alba Iulia, ACSMS Poli Iași, Flacăra Făget, SC Bacău, FC Clinceni și Concordia Chiajna.

Secundul lui Baciu la Juventus va fi Erik Lincar, fost principal la Academica Clinceni, în Liga a 2-a, echipă de care s-a despărțit după finalul primei părți a sezonului, după ce a primit această ofertă. Marius Baciu și Erik Lincar au mai colaborat din aceeași postură, primul de principal și al doilea ca secund, în 2015, tot în Liga 1, la Concordia Chiajna, club pe care au reușit să-l salveze de la retrogradare. Același obiectiv îl au acum și la echipa din cartierul Colentina.

Din noul staff tehnic al lui Juventus mai fac parte, pe lângă Marius Baciu și Erik Lincar, și Marcel Abăluță, Costică Dumitru și Sorin Bobariu, antrenori secunzi, și Radu Vasilcan, preparator fizic.

Fostul căpitan al Stelei este al treilea antrenor al nou-promovatei din acest sezon, după Daniel Oprița și Marin Barbu. După 22 de etape, Juventus are numai 9 puncte acumulate la prima prezență din istoria sa în Liga 1, ocupând ultima poziție, a 14-a. Sepsi și Gaz Metan își împart locul de baraj, cu câte 15 puncte fiecare.

Publicat: 22 12. 2017, 16:00
Actualizat: 22 12. 2017, 16:34