Scandalul de după Chindia – Rapid continuă! „Singura scuză poate fi că e slab”

Selecționerul naționalei de fotbal feminin a trăit intens partida dintre Chindia, unde evoluează fiul său, și Rapid, echipa unde a avut cele mai mari performanțe ca jucător.

Arbitrajul l-a scandalizat însă pe Cristi Dulca.

„Am jucat la Rapid, țin la Rapid, îmi doresc ca Rapidul să fie cât mai sus, dar nu pot să nu remarc amatorismul acestor arbitri. Nu ei trebuie să fie actorii principali. Ei au fost actorii principali negativi. Lasă jucătorii, omule, să fie actorii principali! Nu decide soarta unei echipe prin niște decizii extrem de proaste.

Vorbim de arbitri care au fost delegați la Champions League. Nu se poate să iei decizii de acest gen. La primul roșu ambii jucători se țin. Nu poți să dai roșu în această fază. Trebuie să dai fault în atac. La al doilea roșu nicidecum. N-a fost intenție. Nu poți să-i dai galben la așa ceva”, a spus Dulca, pentru Look Sport.

„Nu vreau să cred că e decizie voită”

Antrenorul nu a înțeles nici de ce s-a validat golul doi al Rapidului, marcat dintr-un offside evident. Sebastian Gheorghe n-a semnalizat însă jucătorul aflat în afara jocului.

„Nu are cum să nu vadă. E în offside. Nu vreau să cred că e decizie voită. Singura scuză, că e slab ca arbitru. Nu este un offside de jumătate de centimetru, este offside de jumătate de metru. Aici, Chivulete, dacă era arbitru, întorcea jocul. Pentru că el a văzut că este în offside. Sunt frustrat că sunt foarte multe greșeli de arbitraj la fiecare meci. Influențează jocul echipei, starea echipei, clasament. Sunt multe lucruri”, a declarat Dulca.

Publicat: 20 11. 2021, 18:07